Dodge Viper cu motor Ferrari

Publicat: 11 08. 2009, 13:00

Iniţial, cei de la Chrysler au dorit să vândă marca Dodge, însă cum nu au reuşit să găsească un cumpărător pentru el, au renunţat la idee. Noua alianţă cu Fiat a adus totuşi câteva alternative interesante pentru celebrul model american. Următoarea generaţie Dodge Viper ar putea fi echipată cu un motor preluat de la Ferrari, pentru a reduce costurile semnificativ.

Cu toate acestea, o asemenea mutare este una destul de delicată, pentru că vorbim de filozofii diferite. Dacă spiritul Viper era exprimat printr-un motor de o cilindree foarte mare, cu o putere pe măsură, motoarele Ferrari sunt caracterizate prin turaţii înalte, permise de o capacitate cilindrică mai mică. Iar la toate acestea mai adăugăm şi importanţa consumului şi a factorului ecologic. Vom vedea oare motoare turbo la ambele mărci? Mai trebuie să aşteptăm câţiva ani.