Din martie, un oraş va adopta legea care va permite maşinilor să treacă pe roşu
O lege bizară, care se adresează şoferilor din statul american Ohio, va intra în vigoare în luna martie. Aceasta le va permite şoferilor să treacă, în mod legal, pe culoarea roşie a semaforului. Dar cu o singură condiţie: trebuie să oprească complet la semafor, iar apoi dacă şoferul consideră că semaforul este defect poate să-şi continue drumul, chiar dacă este roşu.
Nu se ştie încă cum ar trebui să-şi dea seama şoferul dacă semaforul funcţionează sau nu, încă Poliţia crede că această lege este o prostie. La câte accidente, care au avut loc în intersecţii, au văzut îi credem şi noi.
Cel mai probabil, iniţiatorii legi se bazează pe faptul că şoferii vor fi conştienţi că dacă vor provoca un accident şi se va dovedi că semaforul funcţiona, vor fi traşi la răspundere.
Sursă cnn.com