Deja-vw: Evenimentul unde poţi face test-ride cu 6 modele clasice Volkswagen
Evenimentul programat în incinta dealer-ului Midocar Otopeni va sărbători, printre altele, 60 de ani de la lansarea primului model Volkswagen Transporter. Pentru punctarea acestui moment important în istoria mărcii, organizatorii pun la dispoziţia invitaţilor sesiuni de test-ride cu modele Volskwagen T2.
Alături de bus-uri, suita de maşini clasice Volkswagen va fi completată de alte patru frumuseţi pe roţi: două Karmann Ghia şi două Volkswagen Kafer, la bordul cărora proprietarii îi vor plimba pe participanţi şi le vor preda lecţii din istoria Das Auto.
Pentru cei dornici de noutate, consilierii Midocar vor pune la dispoziţie, în tandem, cele mai noi modele din parcul auto Volkswagen Midocar: up!, noul Polo, noul Sportsvan, noul Golf, Golf Variant, Tiguan şi Passat.
Maşina oficială a evenimentului, Volkswagen Transporter, le va deveni courtesy-car celor care vor să se alăture petrecerii. Plecarea are loc de la Fântâna Mioriţa, sensul spre Băneasa, sâmbătă, 4 octombrie, la ora 11:00.
Petrecerea se deschide oficial la ora 10:00, când muzica va fi dată la maxim şi zona va răsuna pe muzica şi versurile The Beatles, The Smiths, Robin and The Backstabbers, Led Zeppelin şi James Blake.