De ce Google Maps și Waze nu sunt cele mai potrivite aplicații de navigație pentru toată lumea

Autor: Adrian Somai 28 apr. 2023 Știri auto

Aplicațiile Google Maps și Waze sunt văzute adesea drept cele mai potrivite soluții de navigație pentru toți șoferii, oferind, într-adevăr, o ghidare excelentă pe traseu, comenzi vocale și hărți care pot fi accesate chiar și atunci când nu există o conexiune la internet. Specialiștii de la AutoEvolution explică însă de ce aceste două aplicații nu sunt cele mai potrivite soluții de navigație pentru orice șofer.

Spre exemplu, Google Maps este o aplicație care ar trebui folosită numai de șoferii care se află la volanul unui autoturism standard. Motivul este unul foarte simplu, aplicației lipsindu-i un mod de navigare pentru camioane. Astfel, aplicația își face treaba foarte bine, însă doar pentru vehiculele de dimensiuni mai mici. Ignorând această problemă, șoferii de camioane sau de tiruri ajung în situația de a rămâne blocați pe drumuri înguste pe care vehiculele lor nu au cum să încapă.

Deținută tot de cei de la Google, și aplicația Waze se dovedește a fi o soluție potrivită pentru cei mai mulți dintre șoferi. În plus, Waze se diferențiază de restul aplicațiilor de acest fel datorită funcției prin care utilizatorii pot trimite în timp real rapoarte din trafic. Din nou însă, Waze are o problemă atunci când vine vorba despre configurarea unui treseu special gândit pentru un vehicul de mari dimensiuni.

Sygic, o aplicație gândită pentru vehiculele de mari dimensiuni

În timp ce Google Maps și Waze nu au investit încă în găsirea unei soluții pentru această problemă, alți dezvoltatori de software de navigație și-au concentrat atenția chiar în această direcție. Astfel, au apărut aplicațiile de navigație gândite în mod special pentru șoferii de camioane, tiruri, autorulote și așa mai departe.

Sygic este una dintre aceste aplicații, care poate fi folosită cu încredere de toți șoferii care se află la volanul unor vehicule de mari dimensiuni. Navigația acestei aplicații ia în considerare anumiți parametri ai vehiculului, precum dimensiunile acestuia sau mărimea încărcăturii. Astfel, sistemul va găsi acele rute prin care sunt evitate drumurile înguste sau virajele prea ascuțite.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide