Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut un Raport cu privire la elementele care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut recent pe DN57, între Orşova şi Moldova Nouă, la Coronin, iar directorul Regionalei Timişoara şi şeful Secţiei Drumuri Orşova au fost demişi.
Doi şefi de drumuri, demişi după accidentul de pe Dunăre în care o maşină a plonjat în fluviu din cauza lipsei parapetelor: Le avea pe stoc, dar nu le-a folosit
„În urma analizării documentelor primite în această dimineaţă, ministrul Transporturilor a cerut directorului general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, să ia urgent măsuri împotriva celor care se fac vinovaţi de gestionarea deficitară a zonei aflate în administrarea DRDP Timişoara”, se arată într-un comunicat transmis luni de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Am constatat că atât DRDP Timişoara, cât şi secţia de Drumuri Orşova sunt vinovate, cel puţin de indolenţă şi proastă gestionare a teritoriului aflat în administrare. Din documentele primite reiese că secţia de Drumuri Orşova deţinea parapete pe stoc, dar că nu le-a folosit. Directorul Regionalei Timişoara ar fi trebuit să ştie acest lucru şi să dea dispoziţie ca aceste parapete să fie înlocuite”, a declarat Răzvan Cuc.
Decizia luată de directorul general al CNAIR ca urmare a informaţiilor prezentate, a fost de demitere din funcţie a directorului Regionalei Timişoara, Horaţiu Simion, dar şi a şefului Secţiei de Drumuri Orşova, Cunicel Ion. „Din raportul prezentat a reieşit inclusiv că în acea zonă, parapetul greu era deteriorat de cel puţin 2 ani”, se mai arată în comunicatul CNAIR.
De asemenea, ministrul Transporturilor a solicitat CNAIR un raport complet cu privire la situaţia drumurilor şi a dispus ca până la sfârşitul anului să fie montaţi şi înlocuiţi toţi parapeţii, acolo unde este necesar.
„Directorii regionali trebuie să vină cu date exacte despre zonele cu probleme, pentru a se putea aloca fondurile necesare montării, sau înlocuirii, după caz, a parapeţilor în curbe periculoase, puncte negre, locuri unde sunt frecvente accidentele grave”, informează MEDIAFAX
Încă de săptămâna trecută, Răzvan Cuc le-a atras atenţia directorilor regionali ai CNAIR că trebuie să se implice personal în gestionarea zonelor aflate în administrare: „Nu este normal să aştepte mereu, de la Bucureşti, să li se spună exact ce să facă. Au primit încă de la începutul anului libertate de decizie, inclusiv pe întreţinere, iar această libertate vine şi cu responsabilităţi”.
Ministrul Transporturilor a subliniat că măsurile luate sunt legate strict de atribuţiile în domeniul infrastructurii rutiere şi nu se substituie anchetei Ministerului de Interne privind accidentul din judeţul Caraş Severin.
O maşină în care s-ar fi aflat cinci persoane, şoferul şi o familie cu doi copii, a căzut sâmbătă în Dunăre, în dreptul localităţii Coronini din judeţul Caraş-Severin.
Şoferul, un bărbat de 44 de ani care avea permis de şapte luni, a reuşit să se salveze şi a povestit că în maşină se aflau încă patru persoane.
„Este vorba de o familie din localitatea Sicheviţa, soţ, soţie şi doi copii. Soţul are 48 de ani, soţia are 40 de ani, copilul cel mare are 22 de ani şi un minor de trei ani”, declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.
Duminică, maşina a fost scoasă din Dunăre, însă în autoturism nu se afla nicio persoană.
„Nu ştim ce s-a întâmplat, de ce nu era nicio persoană înăuntru”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin, Elena Tarla.
Scafandrii s-au restras, iar luni pompierii, poliţiştii de frontieră şi Poliţia Navală caută în continuare trupurile celor patru persoane care ar fi dispărut în Dunăre.