Începând cu data de 1 mai a acestui an, Daniel Filip va asigura conducerea activităţilor de marketing ale mărcilor Dacia şi Renault în România.
El preia astfel responsabilităţile deţinute anterior de Ionuţ Gheorghe, care va ocupa funcţia de Director Comercial Dacia în cadrul Direcţiei de Strategie de Marketing şi Vânzări a Groupe Renault de la Paris.
Daniel Filip lucrează în cadrul Groupe Renault România din anul 2004. În acest interval, el a acumulat o vastă experienţă într-o gamă largă de domenii asociate activităţii comerciale, de la şef de produs până la managementul reţelei comerciale Dacia din România şi conducerea Direcţiei Client.
„O parte însemnată a parcursului meu profesional de până acum s-a derulat în domeniul marketingului. Îmi doresc ca în noua mea responsabilitate să contribui la consolidarea traiectoriei de succes a mărcilor Dacia şi Renault pe piaţa din România”, a declarat Daniel Filip.
La rândul său, Ionuţ Gheorghe a precizat:
„Dacia a devenit în ultimii ani un actor auto relevant pe plan european. Principala mea provocare va fi aceea de a identifica noi oportunităţi de creştere şi de dezvoltare pentru marca românească în contextul schimbărilor majore pe care le cunoaşte în prezent lumea auto”.
Daniel Filip (39 de ani) a absolvit cursurile Universităţii de Nord din Baia Mare. A îndeplinit, pe rând, funcţiile de specialist în vânzări, manager de zonă, şi brand manager Dacia. În 2014 a fost numit Manager vânzări Reţea Dacia iar la începutul anului 2017 a preluat conducerea Direcţiei Client din cadrul Renault Commercial Roumanie. De la 1 mai va ocupa funcţia de Director de Marketing pentru mărcile Dacia şi Renault în România.
Ionuţ Gheorghe (41 de ani) a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti şi are un master în Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA – David Ogilvy). A debutat în industria auto la importatorul AutoItalia în România ca Group Marketing – Communication&PR Manager. În 2006 şi-a început activitatea în cadrul Renault Commercial Roumanie. El a ocupat, pe rând, funcţiile de brand manager Nissan, respectiv de brand director Nissan. Din 2012 a preluat responsabilităţile de marketing pentru segmentul crossover al mărcii Infiniti pentru perimetrul Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. De la 1 aprilie 2014 a ocupat funcţia de director de marketing Dacia şi Renault în România. Începând cu data de 1 mai 2018 va fi Director Comercial Dacia în cadrul Direcţiei de Strategie de Marketing şi Vânzări a Groupe Renault de la Paris.