Proiectul se află deocamdată în stadiul incipient, dar constructorul german analizează aceste două variante ca posibili piloni ai dezvoltării mărcii pe segmentul compact şi subcompact, conform declaraţiei unui manager al mărcii Mercedes pentru Automobilwoche citat de Thompson Financial.
Divizia producătoare de autoturisme Mercedes-Benz Cars, vrea să finalizeze, până la finele primului trimestru sau începutul trimestrului al doilea al acestui an, conceptul tehnic pentru noua generaţie de autoturisme clasa A şi B.
"Vrem să creştem, cu noua generaţie auto. În acest sens ne-am propus să producem semnificativ mai mult decât cele 270.000-280.000 de unităţi actuale", a afirmat Rainer Schmückle, director operaţional la Mercedes-Benz Cars, într-un interviu pentru Automobilwoche, citat de Mediafax. El a explicat că, întrucât modele din clasa A şi B sunt poziţionate pe un segment de piaţă puternic competitiv, înfiinţarea unui nou centru de producţie în Europa de Est ar trebui să contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind nivelul costurilor.
Analiştii văd ca favorită Polonia datorită avantajului logistic, întrucât transportul autoturismelor către Europa de Vest este facilitat de poziţia geografică . Pe de altă parte, costurile cu forţa de muncă sunt mult mai scăzute în România decât în Polonia. Analistul Christoph Stürmer de la institutul de prognoză Global Insight susţine că situaţia actuală se poate schimba pe termen scurt, iar costurile cu forţa de muncă ar putea urca rapid, fără a putea compensa pentru costurile de logistică şi calitate.
Cunoscut anterior sub denumirea DaimlerChrysler, grupul german s-a separat, în vara anului 2007, la nivel internaţional, de compania americană Chrysler. Astfel, în august 2007, Daimler a vândut o participaţie majoritară la Chrysler către fondul de investiţii Cerberus Capital Management. Totodată, divizia producătoare de autoturisme a Daimler a fost redenumită Mercedes-Benz Cars, la cererea acţionarilor. Î
În România mai sunt prezenţi doi constructori auto, respectiv Automobile Dacia, deţinut de grupul francez Renault, şi Automobile Craiova. Ford a semnat, în luna septembrie 2007, contractul de privatizare al producătorului din Craiova, prin care a preluat 72,4% din capitalul companiei, deţinut de AVAS, pentru 57 milioane de euro.