Dacia Sandero este lider pe piața europeană a mașinilor noi. Hatchback-ul a fost cea mai bine vândută mașină nouă și în luna mai din 2023.
Dacia Sandero este liderul pieței europene în primele 5 luni ale anului 2023. Potrivit Profit.ro, hatchback-ul celor de la Dacia a fost lider la vânzări și în luna mai. Modelul românesc a depășit Tesla Model Y în clasament și se bate pentru locul 1 cu mașina electrică americană, în acest an.
Dacia a vândut în primele 5 luni ale acestui an, în cele 28 de piețe ale Uniunii Europene, 100.588 de exemplare ale modelului Sandero, potrivit datelor colectate de Jato Dynamics din aceste țări.
În luna mai, modelul produs atât în Maroc, cât și în România, a reușit să înmatriculeze 21.745 de unități. Cu acest rezultat, Sandero a depășit Tesla Model Y, care a înmatriculat, în Uniunea Europeană, 21.530 de vehicule. După primele cinci luni ale acestui an, Tesla a vândut 103.788 de exemplare ale lui Model Y, cu care se menține pentru moment pe primul loc al vânzărilor.
Chiar dacă este deocamdată în urma lui Model Y, până la sfârșitul acestui an, Dacia Sandero își poate menține constantă creșterea față de anul trecut și, astfel, să-și consolideze poziția de lider al pieței auto din Europa. Rămâne de văzut cum va arăta situația vânzărilor și a înmatriculărilor în lunile ce vor urma.
Datele furnizate de Jato Dynamics arată că Volkswagen T-Roc se situează pe locul al treilea, cu 18.333 vehicule, urmat de Peugeot 208, cu 18.157 unități, Renault Clio, 18.078 și Opel Corsa, pe locul șase, cu 17.405 unități. Pe locurile următoare se află Toyota Yaris, Volkswagen Golf, Skoda Octavia, Peugeot 2008. Dacia Duster se clasează pe locul 11 în clasamentul general.
Potrivit datelor oficiale furnizate de Dacia, volumul total vândut în luna mai, pe toate piețele globale a fost de 55.700 de unități, în creștere cu 31,7% față de anul trecut.