Dacia domină Europa: Spring, locul 3 în topul „electricelor”. Sandero și Duster, în Top 10

Publicat: 21 12. 2021, 12:09
Actualizat: 22 12. 2021, 12:16

Luna noiembrie a adus rezultate excelente în ceea ce privește vânzările europene pentru producătorul autohton Dacia. Modelul Spring s-a situat pe locul 3 în clasamentul „electricelor”, în timp ce Sandero și Duster au intrat în Top 10.

În cea de-a 11-a lună, Spring a fost al treilea cel mai vândut vehicul complet electric (BEV) la nivel continental. După cum reiese din datele publicate de Jato Dynamics, micuța urbană pe baterii s-a comercializat în  5,746 de unități.

Cel mai vândut automobil electric în noiembrie a fost Tesla Model 3, cu 10.739 unități. Această valoare reprezintă o creștere cu 119% comparativ cu aceeași perioadă din 2020.

Pe locul al doilea s-a clasat Renault Zoe, cu 8.658 de exemplare comercializate. Asta înseamnă o scădere cu 12 procente față de luna noiembrie anul trecut.

Demn de remarcat este faptul că Dacia Spring a devansat modele consacrate precum Tesla Model Y, Skoda Enyaq, Volkswagen ID.4, Peugeot e-208 sau Kia e-Niro.

Două modele Dacia în Top 10

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În luna noiembrie, în clasamentul primelor zece poziții al vânzărilor europene se află două modele Dacia. Performanța a mai fost reușită doar de francezii de la Peugeot.

Astfel, cu 16.263 de unități, hatchback-ul Dacia Sandero a ocupat un excelent loc secund în topul vânzărilor din Europa. Hatchback-ul producătorului de la Mioveni a fost devansat la foarte mică distanță de Renault Clio (16.353 unități), dar s-a clasat înaintea lui Peugeot 208 (16.261).

Anul 2021 poate aduce modelului de la Dacia și un loc printre cele mai vândute vehicule. Astfel, după primele 11 luni, Sandero s-a vândut în 177.953 de exemplare. Modelul românesc se află pe locul al doilea în clasamentul general, după Volkswagen Golf (190.483 unități), dar înaintea lui Renault Clio (175.563 unități).

Cu 12.351 de unități comercializate, SUV-ul Dacia Duster a ocupat în noiembrie locul 10 în clasamentul înmatriculărilor de autoturisme din Europa. Modelul autohton a fost depășit cu doar câteva zeci de unități de modelul de pe locul 9, Hyundai Tucson (12.408 unități).