Dacia doboară record după record
După supremaţia de care s-a bucurat, grupul OMV Petrom a fost depăşit de Dacia, care a devenit cea mai mare companie din România.
Automobile Dacia, cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, a înregistrat anul trecut un business de 4,3 miliarde de euro, în creştere cu 2% faţă de anul anterior, în condiţiile în care producţia efectivă de maşini a urcat cu 0,2%, la 339.204 maşini.
Profitul net al companiei s-a apreciat cu 20% anul trecut, la 101 milioane de euro, fiind pentru prima dată după anul 2008 când a fost depăşit pragul de 100 mil. euro. Marja de profit a fost anul trecut de 2,33% din cifra de afaceri, cea mai mare din ultimii cinci ani. Pe de altă parte, în anii 2005, 2006 şi 2007, atunci când cea mai mare parte din producţia uzinei era vândută pe piaţa locală, marja de profit era de peste şase procente, marjă care s-a redus treptat după 2008, pe măsură ce exporturile urcau spre 90% din totalul producţiei. Creşterea procentului exporturilor s-a petrecut în contextul în care piaţa locală s-a prebuşit, şi de la vânzări de peste 100.000 de maşini pe piaţa locală, Dacia a scăzut spre 30.000.
Potrivit raportului Dacia, mediul de afaceri din România a fost influenţat favorabil de creşterea PIB-ului, de creşterea pieţei interne, devalorizarea „lejeră“ a leului faţă de moneda europeană, potenţialul agriculturii, turismului şi sectorului energetic, avantajul competitiv în termeni de salarizare şi calificare a forţei de muncă, nivelul de trai în creştere. De partea cealaltă, în sens negativ au influenţat factori precum incapacitatea gestionării corespunzătoare a fondurilor europene, infrastructura şi emigrarea masivă a forţei de muncă, în special a tinerilor calificaţi.