Dacă în România climatul economic inhibă operaţiunile Dacia (ca
şi ale altor mărci de altfel, constructorul naţional şi-a găsit o
altă piaţă principală. Este vorba de Franţa, acolo unde Dacia a
avut o evoluţie a vânzărilor de-a dreptul impresionantă. Astfel,
Dacia este marca cu cea mai mare creştere a vânzărilor în
primul semestru (147%).
Dacia devenit a treia marcă străină ca şi volum de vânzări
cu cele 61.249 unităţi înmatriculate în Franţa plasându-se în
spatele Ford (65.306 unităţi) şi Volskwagen (76.510 unităţi). În
aceste condiţii cota Dacia a înregistrat o dublare ajungând la
5,1%.
Şi dacă ne referim strict la luna Iunie,
evoluţia Dacia a fost una mai mult decât satisfăcătoare,
vânzările crescând cu 90,2% la 12.685 unităţi. În
rândul mărcilor străine, pe prima poziţie s-a plasat Volkswagen
(16.606 de unităţi noi înmatriculate), următorul loc fiind ocupat
de Ford (12.308 de maşini). Daciei îi urmează îndeaproape Opel, cu
12.028 înmatriculări.
Marca cea mai vândută în Franţa în primele şase luni a fost Renault cu
273.809 unităţi, urmată de Peugeot (217.338 unităţi) şi Citroen
(180.524
unităţi). Astfel, PSA reuşeşte să depăşească Groupe
Renault la vânzări cumulate în prima jumătate a lui 2010.
Piaţa automobilelor din Franţa a
crescut în primele 6 luni ale anului cu 5,4% ajungând la 1.212.492
unităţi înmatriculate conform CCFA. În Iunie, pe
piaţa franceză au fost înmatriculate 240.587 de autoturisme, în
scădere cu 1,2% comparativ cu aceeaşi lună a anului
trecut.