Vânzările de automobile Dacia în Europa au crescut cu 33% în luna octombrie a acestui an. Este una dintre cele mai mari creșteri înregistrate de un producător pe piața europeană.
Potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), piața auto din Europa a atins în octombrie totalul de 1.039.253 de unități, ceea ce s-a transpus într-o creștere cu 14,1%, comparativ cu aceeași perioadă din 2022. Cu o creștere substanțială a vânzărilor, de 33,5%, cota de piață a mărcii românești, a urcat de la 3,8% în luna octombrie a anului trecut până la 4,4% în octombrie 2023, potrivit Economica.net.
În primele zece luni din 2023, vânzările Dacia în Europa au atins 464.902 unități, valoare corespunzătoare unei creșteri cu 21,2%. Astfel, cota de piață la nivelul anului curent a urcat cu 0,1 puncte procentuale, până la 4,3%. Acest lucru înseamnă că 4 mașini dintr-0 sută de unități vândute în Europa poartă sigla constructorului de la Mioveni.
Creșterea brandului Dacia la nivel european este incontestabilă. De asemenea, vânzările modelului Dacia Sandero au crescut simțitor în luna octombrie, la aproximativ 21.100 de exemplare. Astfel, hatchback-ul a înregistrat o creștere de 37,7% față de octombrie 2022, după ce în ultimele luni ritmul înmatriculărilor începuse să scadă.
Dacia Sandero a reușit să se întoarcă în fruntea clasamentului european pentru vânzările de mașini noi. În octombrie, Sandero a fost din nou cel mai vândut automobil din Europa, în timp ce SUV-ul electric de la Tesla n-a prins nici măcar Top 10.
Modelul produs la Mioveni și în Maroc a depășit la mare distanță principalii competitori. Tesla Model Y a avut parte de o scădere abruptă a numărului de vânzări și a vândut mai puțin de 10.000 de unități în octombrie, un rezultat care o plasează abia pe locul 24. Acest lucru este cauzat de sistemul de livrări în valuri pe care l-a adoptat compania americană.