În primele două luni ale acestui an, Dacia a ajuns să deţină în Germania 2% din piaţa auto. Este o creştere cu 30 de procente faţă de aceleaşi luni ale anului trecut. Astfel, Dacia a depăşit mărci precum Fiat, Kia, Nissan sau Citroen.
De la începutul anului şi până acum, în Germania, s-au vândut aproape 11 mii de autovehicule ale constructorului de la Mioveni. În prezent, Dacia se află în prima jumătate a clasamentului mărcilor preferate de germani, pe locul 14 dintr-un total de 34 de poziţii.
Citeşte şi Noul papuc românesc nu arată aşa cum te-ai fi aşteptat
Citeşte şi Aşa vei fi sigur că-ţi păstrezi maşina ca nouă
Creşterea contrazice estimările analiştilor şi arată că scandalul Dieselgate e pe cale să fie depăşit. Clasamentul, după primele două luni ale anului, e condus de Volkswagen, Mercedes, Audi, BMW şi Ford.
Sursă: Digi24.ro