Dacă aveţi probleme cu trusa medicală, extinctorul sau triunghiurile reflectorizante, puteţi plăti o amendă usturătoare
Poliţia rutieră face o dată la un timp acţiuni de control de rutină. Pe lângă verificarea legalităţii actelor, ele pot să însemne şi verificarea accesoriilor pe care nu vrem să le folosim vreodată, adică o trusă de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu, scrie Ziarul Financiar.
Trusa medicală, extinctorul sau triunghiurile reflectorizante pot să vă aducă amenzi ori dacă nu le aveţi pe toate, ori dacă nu sunt conforme legii. Această greşeală a şoferilor se încadrează în clasa a II-a de sancţiuni cu patru sau cinci puncte-amendă, asfel că amendat va fi de 590 de lei sau de 725 de lei.
Conform Ordinului nr. 987/2007 pentru aprobarea conţinutului minim al trusei sanitare auto:
Ambalajul trusei sanitare auto trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să asigure o etanşeitate corespunzătoare pentru protejarea conţinutului faţă de praf, umezeală, carburanţi şi uleiuri, printr-un sistem de închidere ferm;
b) să fie dimensionată corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor din conţinutul trusei sanitare auto.
Eticheta trusei sanitare auto trebuie să conţină denumirea produsului, denumirea şi adresa producătorului şi denumirea şi adresa persoanei responsabile de introducerea produsului pe piaţă, după caz.
La expirarea termenului de valabilitate al componentelor trusei sanitare auto, acestea pot fi înlocuite de utilizator cu produse cu aceleaşi caracteristici, introduse pe piaţă cu respectarea cerinţelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 911/2005.