Patru dintre cele mai rapide SUV-uri pe care le poți cumpăra au fost puse față în față. Toate au motoare potente, dar întrebarea rămâne: Cine va ieși învingător?
Segmentul SUV-urilor este probabil cel mai popular din întreaga piață auto. Ultimii ani au arătat cât de mare este cererea pentru acest tip de vehicule, iar producătorii se străduie să o acopere. Există variante diverse, de la modele foarte capabile în off-road, la unele care ar face unele mașini sport de rușine. Britanicii de la Carwow au adunat 4 dintre cele mai rapide SUV-uri ale momentului și le-au pus față în față într-o cursă de viteză.
Așa cum spuneam, au fost alese patru SUV-uri pentru această cursă. Primul este noul Range Rover. Acesta are sub capotă un motor V8 care dezvoltă 530 de cai putere. De fapt, toate cele patru SUV-uri au motoare V8. Apoi urmează Audi SQ7, care are o putere de 507 cai. Mașina cu care se înrudește Audi Q7, Bentley Bentayga, are același motor V8, dar cu 550 de cai putere. Cea mai puternică mașină din acest grup este Mercedes AMG GLE 63S, motorul său V8 dezvoltând 612 cai putere. Dintre toate, Range Rover-ul este cel mai greu, cântărind 2,5 tone. Apoi urmează Mercedesul și Bentley-ul, cu 2,4 tone. Cel mai ușor este Audi-ul, cu o masă proprie de 2,2 tone.
Prima probă a constat în clasicul drag race. Au fost trei runde, iar câștigătorul a fost Mercedes-ul GLE. El a fost urmat de Bentayga, apoi de Audi. Cel mai lent a fost Range Rover-ul. Următorul test a fost puțin mai interesant. S-a repetat aceeași probă, doar că pe iarbă. De această dată, rezultatele au fost mai strânse.
Testul final a constat într-o frânare de urgență de la 160 km/h. Mașina care a avut cea mai scurtă distanță de frânare a fost Mercedes-ul GLE. Aceasta a fost urmată de Audi, pe locul 3 venind Range Rover-ul. Bentley-ul a avut cea mai lungă distanță de frânare, fiind mult mai mare decât a primilor doi.
Sursa: carwow