Cei care au un comportament neadecvat faţă de oamenii legii riscă să primească o pedeapsă cu privarea de libertate. Potrivit unui proiect de lege, cei care jignesc un poliţist aflat la datorie nu vor mai risca doar o amendă contravenţională, ci chiar o pedeapsă cu închisoarea. Maximul pedepsei propuse va fi de un an de zile, scrie Avocatnet.ro. Ca să intre în vigoare, actul trebuie să treacă de Guvern, de Parlament, să fie aprobat şi de şeful statului şi publicat în Monitorul Oficial.
Mai multe modificări vor fi aduse în relaţia dintre cetăţean şi organele de poliţie, iar una dintre acestea vizează şi pedepsirea celor care jignesc public un poliţist sau un alt organ de umărire penală sau de ordine publică, atunci când acesta este la datorie.
„Întrebuinţarea în public de cuvinte, expresii ori gesturi jignitoare sau obscene în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, scrie în proiectul de lege pus în dezbatere de MAI.
Aşadar, jignirea publică a unui organ de urmărire penală sau de ordine publică se va pedepsi cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amenda (penală).
Să nu uităm că şi jignirea pe Facebook a unei persoane poate fi sancţionată acum cu o amendă de până la 1.000 de lei. Asta pentru că începând din anul 2014, Curtea Supremă a încuviinţat ideea că Facebook este un spaţiu public.