Unii șoferi montează parasolarul în afara mașinii, alții la interior. Există și conducători auto care și-au cumpărat husă termică cu care acoperă întreaga mașină. Iată cât de utile sunt acestea și cum se pune corect un parasolar auto, pe interior sau pe exterior?
Pentru mulți, pare că nu e nicio filosofie în a pune un parasolar în geam.
Numai că, pentru a fi cu adevărat eficient, șoferii trebuie să țină cont de mai multe detalii când îl amplasează.
Parasolarul este o denumire generică dată tuturor dispozitivelor cu rol de blocare a razelor soarelui, care se amplasează în dreptul ferestrelor.
Unele se pun doar în interior, altele pot fi montate pe oricare parte a geamului.
Pentru a alege parasolarul potrivit, trebuie să ții cont de dimensiunea parbrizului. Un parasolar prea mic este ineficient, iar unul prea voluminos mai mult te va încurca.
Materialul din care e făcut, de asemenea, e important. Unele parasolare sunt din carton, altele sunt dintr-o folie reflectorizantă.
Și, în funcție de material, parasolarul va putea fi montat și pe exteriorul parbrizului.
Cel mai bun parasolar auto este acela care acoperă integral parbrizul mașinii tale, indiferent că e din carton sau alt material.
Parasolarul din carton se montează doar în interiorul mașinii. Acesta se prinde cu ventuze sau cu clapetele de parasolar ale vehiculului. Poate fi pus și în afara mașinii, însă va trebui să-i adaptezi un sistem de prindere.
În schimb, parasolarele textile sunt printre cele mai întâlnite. Acesta au una dintre părți reflectorizantă, sunt ușor de depozitat, de montat și majoritatea pot fi puse atât în interiorul mașinii, cât și la exterior.
Atunci când temperaturile sunt foarte ridicate, ar fi bine ca parasolarul să fie pus pe parbriz, deci în exterior. Dacă e montat la interior, va împiedica razele soarelui să atingă bordul, scaunele sau volanul. Dar nu va împiedica și căldura să pătrundă în mașină.
În plus, când e dat jos, șoferul va resimți imediat dogoarea parbrizului. Pe când dacă e pus pe exterior, practic va bloca total razele solare. Astfel, e ca și când mașina ar fi fost parcată la umbră.
Mai există și parasolare auto tip umbrelă. Acestea sunt similare cu cele din carton, dar nu pot fi puse decât în interiorul mașinii, având mânerul sprijinit de bord.
Obligatoriu, în cazul tuturor tipurilor de parasolar auto, acestea se așează cu partea reflectorizantă spre soare.
Așadar, un parasolar auto poate fi montat și la interior și la exterior, dar e mult mai eficient când e pus pe parbriz, adică în afara mașinii.
Iar cei care vor o protecție și mai mare, pot cumpăra o husă auto sau o semiprelată termică. Chiar dacă necesită mai mult timp să le montezi și demontezi, aceste variante sunt mai eficiente.