Cum procedezi în caz de accident dacă șoferul vinovat nu vrea să facă amiabila

Autor: Mihai Morcovescu 25 feb. 2022 Știri auto

Atunci când se încheie o asigurare obligatorie RCA, firma de asigurare atașează la polița propriu-zisă și un formular de constatare amiabilă. Acesta este util în cazul accidentelor de circulație ușoare produse pe teritoriul României. „Amiabila” se poate completa doar dacă în incident au fost implicate două automobile și doar dacă accidentul s-a soldat cu pagube materiale și fără vătămări corporale.

Dar, ce se întâmplă atunci când șoferul vinovat nu vrea să facă „amiabila”? Cum trebuie să procedeze în această situație șoferul păgubit?

Ce este constatarea amiabilă și cum se completează?

constatare amiabilă

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În cazul producerii unui accident de circulație soldat doar cu avarierea mașinilor implicate se completează constatarea amiabilă. Aceasta este valabilă indiferent că accidentul s-a produs pe un drum public, pe un drum nedeschis circulației publice sau într-o parcare.

Constatarea amiabilă a fost introdusă de autorități în anul 2009. Scopul documentului îl reprezintă reducerea timpului necesar pentru strângerea documentelor necesare pentru repararea automobilelor avariate într-un accident.

Formularul de constatare amiabilă poate fi completat doar dacă ambele mașini au asigurare obligatorie RCA. În plus, este nevoie de acordul ambilor șoferi pentru rezolvarea situaţiei pe cale amiabilă prin completarea și semnarea acestui formular.

După completare, formularul de amiabilă va fi depus la la societatea de asigurare la care este încheiată polița de asigurare RCA. După caz, acesta se depune la asiguratorul celuilalt proprietar de autovehicul dacă acesta vrea despăgubiri.

Documentul conține informații referitoare la cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul. Trebuie să știi că formularul de constatare amiabllă nu stabilește vinovatul în producerea accidentului.

Societatea de asigurări la care s-a depus Documentul de constatare amiabilă este obligată să efectueze constatarea avariilor. Apoi, va stabili persoana vinovată, va elibera documentul de introducere în reparație a automobilului și va deschide dosar de daună.

Ce se întâmplă când șoferul vinovat nu vrea să facă amiabila?

Este important de știut faptul că formularul de constatare amiabilă este opțional, nu obligatoriu. Amiabila reprezintă o alternativă la varianta tradiţională în care constatarea se face de către Poliția Rutieră.

Așadar, există și situații neplăcute în care una dintre părțile implicate, de obicei șoferul vinovat, nu acceptă soluționarea prin amiabilă. În acest caz, constatarea accidentului va fi făcută de către agenții de la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul. În același timp, polițiștii vor aplica și sancţiunile contravenţionale aferente.

Se poate întâmpla ca asiguratorii și șoferii implicați în accident să nu cadă de acord cu privire la stabilirea vinovăției. În această situație, se va apela la o comisie de mediere sau chiar la o instanță de judecată.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide