În lume sunt multe accidente provocate de șoferii care s-au urcat beți la volan. SUA încearcă să evite astfel de incidente prin introducerea unui nou proiect de lege.
Cum se poate realiza acest lucru? Ei bine, americanii vor să dea o lege prin care noile mașini construite în SUA să beneficieze de noi sisteme care să identifice dacă șoferul s-a urcat băut la volan.
Ele ar putea fi implementate pe noile mașini dacă Joe Biden, președintele SUA, va semna noul proiect de lege propus.
Confrom carscoop.com, aceste noi sisteme vor preveni 9.400 de decese anual, în SUA.
Noile sisteme vor monitoriza comportamentul șoferului în timpul condusului pentru a determina dacă acesta este afectat de consumul de alcool. De asemenea, ar putea să detecteze dacă concentrația de alcool în sânge este mai mare decât limita legală.
Dacă unui șofer îi este găsită o concentrație de alcool în sânge mai mare, atunci acesta este avertizat să nu mai conducă și să oprească mașina.
Proiectul de lege privind această nouă tehnologie va putea fi implementată în termen de trei ani. Producătorii de automobile din SUA vor avea un termen asemănător pentru a introduce această nouă tehnologie mașinilor pe care le vor construi.