Cum extinzi autonomia unei Tesla? Îi montezi un generator pe benzină – GALERIE FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 05 ian. 2023 Știri auto

O Tesla Model 3 a fost zărită pe drumurile din Ucraina cu un generator montat în partea din spate. Sedanul american a fost transformat într-un „hibrid”.

Tesla se numără printre cele mai importante nume din peisajul mașinilor electrice. Chiar dacă anul trecut a avut un parcurs destul de anevoios pentru compania lui Elon Musk, aceasta continuă să vândă.

Odată cu lansarea pe piață a camionului Tesla Semi, constructorul are în oferta sa cinci vehicule electrice. Model 3 este sedanul de clasă medie de la Tesla și oferă autonomii consistente. Cu toate acestea, un astfel de model a fost surprins în trafic, purtând o modificare năstrușnică.

Tesla cu generator, un hibrid ciudat

O fotografie a unui Tesla Model 3 cu un generator de benzină atașat în partea din spate a circulat în ultima vreme pe rețelele de socializare. Unii sugerează că este folosit pentru a transforma Tesla într-un hibrid, extinzând autonomia, în timp ce alții spun că este pur și simplu transportat, scrie Carscoops.

Se pare că prima poză a acestei Tesla a apărut pe Twitter, unde utilizatorul Igor Sushko a postat-o pe 28 decembrie 2022. El a spus în mod expres că este în Ucraina și că mașina funcționează cu electricitate de la un generator de benzină.

O astfel de sursă de alimentare portabilă ar fi cu siguranță benefică pentru proprietarii de vehicule electrice din Ucraina. Războiul a dus la mai multe întreruperi de curent în întreaga țară, ceea ce i-ar putea lăsa pe proprietarii de vehicule electrice fără o modalitate de a-și putea încărca mașinile. Un generator portabil ar putea rezolva această problemă.

Trebuie menționat faptul că fotografia nu oferă niciun fel de dovadă concludentă că acest generator este folosit pentru a alimenta mașina. Proprietarul ar putea pur și simplu să mute generatorul dintr-un loc în altul și este foarte puțin probabil să încarce mașina în timpul deplasării, cu atât mai mult cu cât modelele Tesla nu pot fi încărcate în timp ce merg.

Nu este un caz singular

O altă Tesla, de această dată un Model X, a fost văzută cu un generator atașat pe un drum din Statele Unite. Conform postărilor create de SueJ2023 și parker_jam pe Twitter, mașina în cauză avea un generator montat în partea din spate, la fel ca cea surprinsă în Ucraina.

Un astfel de generator ar putea să ofere puțină autonomie suplimentară, cu condiția ca mașina să fie staționară. Chiar dacă aceste mașini ar putea fi încărcate în mers, generatorul probabil că nu ar avea capacitatea necesară de acoperi consumul mașinii.

Oricare ar fi situația, o astfel improvizație poate fi utilă în situații de criză, așa cum putem vedea și în Ucraina.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: igorsushko, SueJ2023, parker_jam Twitter


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide