Cum este afectată Ford România din cauza neincluderii României în spaţiul Schengen
Şeful Ford România, care a condus uzina auto de la Craiova în ultimii doi ani, spune că a depăşit lipsa autostrăzilor prin exporturile pe tren, dar şi aici pierde până la 24 de ore în vamă din cauza neincluderii României în spaţiul Schengen.
Ford Craiova, uzina care trimite la export zilnic câte două garnituri de tren cu 250 de maşini fiecare, a depăşit problema lipsei autostrăzilor din România prin trimiterea pe tren la export a automobilelor fabricate, dar şi aici are întârzieri între şase şi 24 de ore din cauza procedurii trecerii graniţei cu Ungaria.
În medie, 14 trenuri pleacă săptămânal de la Craiova pentru a exporta pe calea ferată 90% din producţie, în timp ce restul de 10% pleacă pe camion, atât pentru pieţele externe, cât şi pentru România. „În acest moment drumul din vama Curtici şi până la Craiova durează 11 ore, iar dacă trenul ratează un slot, poate dura şi 24 de ore.
Viteza medie în acest moment este de 15 km/h, iar în urma investiţiilor în infrastructură va ajunge, aşa cum ni s-a promis, la 75 km/h“, a spus John Oldham, preşedintele Ford România, companie care anul trecut a ocupat poziţia a patra în topul exportatorilor iar anul acesta se va bate pentru poziţia secundă cu Daimler şi uzina Star Assembly de la Sebeş.
Ford a produs în primele două luni ale anului peste 23.000 de maşini la Craiova, în creştere cu 170% faţă de perioada similară a anului trecut în cea mai mare cadenţă înregistrată vreodată de uzina auto din Bănie, datorită intrării în producţie a noului SUV Ecosport. Spre comparaţie, de la Dacia sunt expediate în medie peste 8.000 de vehicule, dintre care 4.400 pleacă pe un număr de 550 de camioane, iar restul de 3.800 în 14-15 trenuri.
În Ungaria şi Austria viteza medie a trenurilor de marfă este de peste 75 km/h, astfel încât maşinile ajung rapid spre principalele pieţe europene precum Germania, Franţa sau Marea Britanie, însă cel mai mult timp este pierdut atunci când trenul de la Craiova trece graniţa cu Ungaria şi intră în Schengen. „Întâi trenul este controlat la vama română, după care la cea maghiară. Pierdem între 6 şi 24 de ore numai la vamă din cauza faptului că România nu este în Schengen.
Citeşte articolul complet în Ziarul Financiar