Cum arată și cât costă cel mai scump tractor din lume la ora actuală

Publicat: 31 01. 2020, 16:33
Actualizat: 31 01. 2020, 16:34

Chiar dacă pare un utilaj banal, în funcție de configurație și de rolul pentru care a fost construit, un tractor poate fi la fel de complex ca o uzină Tesla Gigafactory și la fel de scump ca un supercar. Spre deosebire de acestea din urmă, însă, un tractor nu trebuie să impresioneze fetele pe stradă, ci să poată lucra cât mai bine și mai eficient. Iată cum arată și cât costă cel mai scump tractor din lume la ora actuală.

Intră în Galeria FOTO

Tractorul John Deere 9620RX a fost construit pentru agricultură și se remarcă prin productivitatea ridicată, pe măsura prețului cerut de producător. Acesta pornește de la 585.000 de euro, ceea ce-l face inaccesibil pentru cei mai mulți fermieri din România, cu excepția celor care dețin ferme de cel puțin 7-8 mii de hectare.

„Astfel de tractoare sunt ren­ta­bile doar pentru fermele de mari dimensiuni cu sole de cel puţin 100-200 sau 300 de hectare. Trebuie avut în vedere că unui astfel de utilaj îi ia cel puţin 40-50 de metri până îşi setează cores­punzător toate utilajele ataşate în spate. Doar în cazul unor astfel de ferme tractoarele de mare putere sunt eficiente“, explica pentru Ziarul Financiar Mihai Ivaşcu, director de marke­ting în cadrul Asociaţiei Produ­cătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România (APIMAR).

În ciuda prețului de achiziție prohibitiv, trebuie știut că subvenția acordată de stat pentru o fermă de 10.000 de hectare este de 1,3-1,4 milioane de euro anual. Practic, prin direcționarea a 10% din acești bani către achiziționarea unui astfel de tractor se pot acoperi costurile de achiziție în circa 4 ani.

Tractorul John Deere 9620RX oferă o putere de 620 CP, dezvoltați de un motor Cummins cu cilindreea de 15 litri. Astfel echipat, este pregătit pentru a face faţă condiţiilor din fermele unde lucrările se fac în cele mai grele condiţii. Acest utilaj poate trage în urma sa o semănătoare de 27 de metri , un plug cu 13 brazde sau o grapă cu discuri de 15 metri. Stabilitatea şi tracţiunea sunt susţinute de cele patru roţi șenilate cu ecartament de trei metri. În habitaclu operatorul tractorului are acces instant la toate funcţiile utilajului printr-un monitor tactil de şapte inci integrat în consola de comandă. 9620RX dispune şi de un sistem de monitorizare, diagnosticare şi optimizare a performanţelor în timp real.