Cum arată primul drum expres din vestul României. Se inaugurează săptămâna aceasta | VIDEO

Autor: Radu Țuțulan 18 mart. 2024 Știri auto

Primul tronson de drum expres din vestul țării se inaugurează săptămâna aceasta, cu puțin înaintea termenului oficial și va face legătura între A3 și Oradea.

Din cei 19 km de drum de mare viteză care va lega Centura Oradea de Autostrada A3, aproximativ 13 km au profil de drum expres.

Porțiunea face parte din viitoarea conexiune rapidă DEx11 Oradea – Arad.

Primul drum expres din vestul României

Deschiderea circulației pe cei 19 kilometri va avea loc spre finalul săptămânii, pe 22 sau 23 martie, precizează HotNews.ro.

În prezent, constructorul lucrează la ultimele finisaje: montarea elemente de parapete și trasarea marcajelor finale.

După deschiderea circulației vor mai rămâne unele lucrări conexe de executat, dar nesemnificative.

Cum arată primul drum expres din vestul țării

Contractul pentru cei 18,96 kilometri de drum care să lege Oradea de Autostrada A3 a fost semnat în 2021. Prețul a fost de aproape 110 milioane de euro, mai exact 546 milioane lei fără TVA. Termenul prevăzut a fost de 6 luni de proiectare și 24 de execuție.

Drumul de 19 km este construit la profil de drum expres pe o distanță de 13 km, iar pe 6 km este profil de drum național cu 4 benzi, cu separator între sensuri.

Pe acest drum, care e parte din DEx11 Oradea – Arad, se poate merge cu 120 de kilometri la oră.

Drumul de mare viteză care va fi inaugurat e format din:

  • 12 poduri noi și pasaje (inclusiv peste Crișul Repede și peste șoseaua Borșului),
  • 3 noduri rutiere.

Acesta urmează să facă legătura dintre Centură și autostradă, din zona sensului giratoriu cu Calea Sântandrei spre Sântandrei – Borș – Biharia.

Conform informațiilor din caietul de sarcini, profilul drumului va fi unul cu patru benzi și cu separator de fluxuri de circulație pe mijloc, cu o platformă totală de 23,5 metri lățime.

Prin ce se caracterizează drumul expres

Un drum expres se caracterizează, într-o descriere simplă, printr-o asemănare cu o autostradă.

Față de un drum național clasic, cel expres nu are intersecții la nivel cu alte căi de comunicații.

Viteza maximă admisă este de 120 km/h, cu 10 km/h mai puțin decât pe autostradă, dar cu 20-30 km/h mai mult decât pe DN.

Un video publicat recent pe YouTube arată stadiul proiectului în aceste ultime zile dinaintea inaugurării.

VIDEO


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Captura ecran marin marian / YouTube


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide