Cum arată încălțămintea sport Puma inspirată de Ferrari SF90 Stradale

Autor: Marius Vișan 18 iun. 2021 Știri auto

Puma s-a asociat cu Ferrari pentru a crea un model de încălțăminte inspirat de supercarul SF90 Stradale.

Modelul este denumit ION F, iar în spate se remarcă prin acea zonă învelită de spumă care se inspiră din spoilerul frontal al lui SF90 Stradale. Alte elemente interesante sunt dispozitivele de blocare cu fixare magnetică care ne duc cu gândul la sistemele de prindere a centurii de siguranță.

Există și câteva indicii vizuale clare ale faimosului producător italian de mașini, mai ales culoarea roșie, siglele cu faimosul căluț și insigna Ferrari.

Puma vinde ”adidași” Ferrari ION F în anumite magazine și pe site-ul companiei la prețul de aproximativ 400 de lire sterline (460 de euro)

Încălțămintea face parte din cea mai recentă colecție de modă dintre Ferrari și Puma, care „își are originea în designul iconic al unor mașini Ferrari cunoscute, care au fost studiate, disecate, reinterpretate și adaptate în cele din urmă în articole ce pot fi purtate”.

Intră în GALERIA FOTO

Aceasta nu este prima dată când Puma a colaborat cu un producător de mașini pentru a dezvolta încălțăminte unică. La sfârșitul anului 2020, de exemplu, s-a asociat cu Porsche pentru a crea opt accesorii inspirate de cele opt generații ale iconicului 911 Turbo.

Nu este prima dată când Puma a colaborat cu un producător de mașini

Aducând un omagiu legendarelor motoare Porsche turbo, nouă linie îmbină o abordare subtilă a stilului de către Puma cu referințe din istoria automobilelor. Piesele cheie includ jachetă tradițională Porsche Bomber Jacket și un tricou cu o grafică complexă pe spate, reprezentând o reinterpretare a unui motor turbo.

Colecția include, de asemenea, două perechi de încălțăminte: modelul Porsche Legacy Future Rider, fabricat din piele premiul cu inserții colorate pe partea superioară și o talpă din cauciuc care asigura aderența suplimentară în timpul condusului.

Urmează elegantul model Porsche Legacy Speedcat Lux, care îmbină unul dintre modelele emblematice Puma cu un stil inspirat din inginerie.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Tags:

Sursa foto: carscoops.com


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide