Nissan a dezvăluit conceptul IMk, o maşină electrică de oraş care previzualizează viitorul gamei electrice a producătorului.
Producătorul japonez de maşini a spus că acest concept, care se află pe o nouă platformă destinată maşinilor electrice, previzualizează o „nouă direcţie a limbajului de design al Nissan” şi dă viaţă conceptului Nissan Intelligent Mobility, termenul „umbrelă” al mărcii pentru tehnologie, conectivitate şi sisteme autonome.
Întrebat dacă o versiune de producţie va fi vândută în afara Japoniei, un oficial Nissan a spus: „Este o maşină concept care ar putea fi un model pentru o viitoare maşină urbană de mici dimensiuni. Aşteptăm cu nerăbdare să auzim ce cred clienţii potenţiali despre el.”
În prezent, Nissan vinde o altă maşină electrică foarte cunoscută: Leaf. O versiune de producţie a acestui concept IMk ar permite Nissan să ofere un vehicul electric mai ieftin.
În interior dispune de scaune cu aspect futurist, iar în afară de butonul de pornire şi selectorul de viteze, maşina este lipsită de controale fizice. În schimb, informaţiile de conducere, cum ar fi navigaţia, apar printr-un afişaj prismă. Alte informaţii sunt transmise prin intermediul afişajelor holografice.
Conceptul reprezintă „un alt pas către o conducere complet autonomă”, a declarat un oficial Nissan. Funcţia Remote Park controlată prin intermediul unui smartphone, poate căuta un loc de parcare după ce ocupanţii autovehiculului au părăsit maşina.
Şeful de vânzări Nissan, Asako Hoshino, a declarat: „Conceptul IMk oferă o imagine a noii direcţii a mobilităţii inteligente Nissan, pe măsură ce tehnologia evoluează spre electrificare şi conectivitate. La Nissan, intenţionăm să continuăm lansarea de maşini cu cele mai noi sisteme avansate pentru a ne menţine liderul în inovaţia auto”.
Citeşte şi:
Cum se foloseşte navigaţia în maşină după data de 12 octombrie. Tutorial oferit de Poliţia Română
Video cu şoferiţa de Porsche în momentul când loveşte troleibuzul cu 130 de km/h
Un nou examen medical pentru şoferi. Dacă nu treci testul, rămâi fără permis