Între 23-27 iulie, noua decapotabilă Opel Cascada a pornit într-o aventură de vară prin ţară, în cadrul campaniei „Fii cool cu Opel Cascada”. De-a lungul călătoriei de 2.000 de kilometri de la un capăt la altul al ţării, Cascada şi-a făcut mulţi prieteni cu care s-a fotografiat şi care au admirat-o minute în şir.
Echipa formată din Răzvan Fodor şi ProMotor a avut plăcerea să conducă decapotabila pe drumurile ţării, fie ele bune sau rele, în încercarea de a ajunge în locuri interesante. Fanii şi-au adus şi ei aportul pe toată durata călătoriei şi au îndrumat echipa prin ţară prin sugestii de locuri interesante ce merită bifate.
Prima zi s-a dovedit a fi una însorită, aşa că până în apropiere de Piteşti, plafonul a putut fi coborât şi cabrioletul şi-a intrat în drepturi depline. Odată ajunsă în oraşul de pe Argeş, decapotabila s-a afişat în faţa Galeriei de Artă şi a Fântânii Muzicale dar datorită orei şi a lenevelii de sâmbătă, Cascada nu a făcut cunoştinţă cu prea multă lume.
Lucrurile aveau să se schimbe pe Valea Oltului, când participanţii la trafic întorceau capetele după maşină şi nu ezitau să ne depăşească pentru o mai bună perspectivă asupra decapotabilei. Ajungem în Sibiu, unde Cascada se postează strategic în Piaţa Mică. Deşi stilata zonă nu era foarte populată la momentul respectiv, Cascada face ce ştie ea mai bine şi în câteva minute atrage o mână de oameni, gata de pozat. Nu după mult timp au urmat alţii, fiecare cu întrebări proprii despre maşină, însă pe tot traseul prin ţară am auzit cel mai des două întrebări: „de ce maşina nu are hardtop?” şi „cât consumă?”.
Rămânem peste noapte la Sibiu, a doua zi de dimineaţă facem plinul şi pornim spre Oradea, cu escală la Deva. Un pic supăraţi pentru că soarele bate prea tare şi nu putem decapota maşina, fără să riscăm o insolaţie serioasă. După o scurtă conversaţie pe Facebook cu un fan Opel cu care stabilim o întâlnire la Arsenal Park, avem parte de prima surpriză: cel cu care ne-am întâlnit conducea o Astra cabrio, pe care am supranumit-o „bunica” lui Opel Cascada.
Conversăm puţin cu proprietarul şi ne vedem de drumul către Deva, unde cei din ClubOpel.com formaseră un comitet de primire numeros. Am stat la poze şi la sugestia gazdelor, am dus Cascada la Castelul Corvinilor din Hunedoara. După o lecţie de istorie, ne vedem de drum spre Oradea, unde ştiam că forţele se mobilizaseră deja.
Din păcate, un şofer neatent a încercat să ne strice aventura şi s-a interpus, la propriu şi la figurat, în calea noastră. Bilanţul: Cascada a ieşit din incident cu pagube minime – bara faţă, janta stânga şi aripa uşor zgâriate – pe când cealaltă maşină (tot un Opel, dar un Astra Caravan) s-a ales cu un far spart, bara îndoită, numărul căzut şi capotă puternic îndoită. Nimic grav, agenţii de la Poliţia Rutieră sugerează o rezolvare amiabilă şi totul revine la normal.
Băieţii de la FelixOpel Oradea ne aşteptau cu nerăbdare şi împreună cu cei de la Opel Grup West Oradea au avut grijă să ne asigure cina pentru acea seară, într-un loc cool din Oradea: El Dorado, de pe pietonala Republicii. De acolo ne-am îndreptat rapid către „Ciupercă”, după care a urmat o seară relaxantă la Băile Felix, atât pentru noi cât şi pentru Cascada, pentru că a doua zi urma un drum lung până la Braşov.
Vremea nu a ţinut cu noi şi s-a încăpăţânat să ne alinte cu nori şi ploaie, însă ziua ne-a fost făcută mai frumoasă de un mic dejun servit ca la carte de Master Chef Alexandru Hora, în restaurantul Amfora-Negreni. Altă surpriză ne-a făcut-o Ovidiu Vereş, la Cluj. El ne-a aşteptat cu aparatul foto pregătit şi a pus cap la cap un album marca Studio V, cu Opel Cascada în prim plan. Mai mult, Ovidiu ne-a dus la capătul pistei aeroportului din Cluj, unde Cascada şi-a făcut poze cu un avion în decolare.
Am ajuns greu sub Tâmpa, undeva pe la înserat, prea târziu pentru a mai putea vizita locuri interesante. Odihna bună de peste noapte ne-a dat energie să continuăm, şi am reuşit să bifăm două locuri cool din Braşov: Belvedere şi cetăţuia. Vremea nu dădea semne de îmbunătăţire, aşa că decizia a venit în unanimitate: mergem la mare.
DN1, A3, centura supra-aglomerată a Bucureştiului şi Autostrada Soarelui, acesta ne-a fost traseul până în Constanţa. La fel ca şi pe serpentine, pe drum uscat sau ud, Cascada se comportă exemplar şi cei 170 CP ai motorului 1.6 Turbo cu injecţie directă îţi oferă siguranţa că vei ajunge la destinaţie indiferent de condiţii. Până ajungem la Vama Veche soarele apucă să dispară sub orizont, însă a doua zi am petrecut-o iar în Constanţa, prin Portul Tomis, într-o zonă dominată de iahturi şi cafenele cochete. Mamaia nu putea lipsi din ecuaţie, aşa că am folosit staţiunea pe post de platou de filmări, unde am realizat un filmuleţ cu un alt Opel Cascada, „recuperat” dintr-o parcare. Aventura s-a încheiat în Bucureşti, pentru ca ciclul călătoriei să fie complet. Nu ne oprim aici, şi vom reveni cu mai multe informaţii despre călătoria prin România cu Opel Cascada.