Cu Mercedes S Class, prin off-road

Autor: Gabriel Grosoiu 30 nov. 2011 Știri auto

Un Mercedes-Benz S Class este o maşină de vis, pentru majoritatea dintre noi. Are destul lux şi putere pentru segmentul din care face parte, ba chiar umblă vorba că ar fi maşina care dă tonul inovaţiilor printre rivali.

Chiar şi aşa, există un loc în care nici măcar cei mai fanatici ingineri germani nu ar avea pretenţia că S Class poate fi competent: terenul accidentat. Recent, un şofer rus a descoperit pe pielea lui ce înseamnă să îţi supraevaluezi limuzina sau – cine ştie – ce vedem în imagini este doar efectul alcoolului.

Cert este că un Mercedes S a ajuns înglodat într-o baltoacă cât toate zilele, iar prietenii nefericitului posesor, sosiţi în ajutor cu un Infiniti FX şi o Lexus LX nu au mai avut mare lucru de făcut pentru a salva situaţia. Poate doar să…desfacă o sticlă de vodcă, în cinstea evenimentului.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide