Cu câți km/h poți depăși limita de viteză fără a fi amendat?

Autor: Radu Țuțulan 23 iun. 2024 Știri auto
Cu câți km/h poți depăși limita de viteză fără a fi amendat?

Legea stabilește că șoferii pot depăși limita de viteză impusă pe un sector de drum, fără a risca să fie amendați. Dar, este stipulat în Codul Rutier că această depășire nu trebuie să fie cu mai mult de câțiva kilometri.

Radarele, indiferent că sunt fixe sau mobile, pot avea abateri.

Ceea ce înseamnă că, în momentul în care este măsurată viteza de deplasare a unui vehicul, pot exista diferențe între viteza reală și cea cu care circulă acesta, în realitate.

 Cu câți km/h poți depăși limita de viteză fără a fi amendat?

Poliția Rutieră folosește, zilnic, sute de radare pentru a măsura viteza cu care circulă mașinile pe diverse drumuri.

Aceste aparate determină cu cât se deplasează un autovehicul chiar și de la o distanță de 1.200 de metri.

Însă, această viteză înregistrată de cinemometre (apar de măsurare a vitezei) poate fi diferită de cea reală.

Pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, aceasta este de ± 3 km/h, pentru viteze de până la 100 km/h. Iar de ± 3% din valoarea măsurată, pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h. În regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de ± 4 km/h pentru viteze de până la 100 km/h. De ± 4% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h”, scrie avocatul Tudor Ion pe blogul său.

În ce situații sunt amendați șoferii care depășesc viteza maximă

Sunt multe cazuri în care șoferii depășesc cu câțiva kilometri viteza maximă.

În general, aceste mici abateri nu sunt sancționate de lege, dacă în paralel nu se încalcă și o altă regulă de circulație.

Pentru că în legislație sunt prevăzute sancțiuni atunci când se depășește cu cel puțin 10 km/h limita de viteză.

Amenda pentru depășirea vitezei:

  • 10 – 20 km/h: 2-3 puncte de amendă
  • 21 – 30 km/h: 4-5 puncte de amendă
  • 31 – 40 km/h: 6-8 puncte de amendă
  • 41 – 50 km/h: 9-20 puncte de amendă
  • peste 50 km/h : 9 – 20 de puncte de amendă + suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile.
  • peste 70 km/h : 9 – 20 de puncte de amendă + suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile.

Punctul de amendă este stabilit, începând cu 1 ianuarie 2024, la 165 de lei. Așadar, cea mai mică amendă pentru viteză este de 330 de lei, iar cea maximă e de 3.300 de lei.

Dar, în cazul unui accident rutier, de exemplu, dacă se stabilește că viteza era peste limita legală, chiar și cu 2-3 km/h, iar această diferență putea face ca accidentul să fie evitat, instanța de judecată poate stabili o culpă comună. Sau chiar poate pune întreaga vină în sarcina celui care a depășit viteza legală.

De aceea, chiar dacă limita de viteză poate fi depășită cu câțiva kilometri, indicat e să circulăm sub această limită.

Astfel, diminuăm riscul de a fi implicați într-un accident, dar și de a fi sancționați.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide