Prețul în România pentru Toyota Corolla Cross. Versiunea SUV a celui mai bine vândut vehicul din lume
Toyota Corolla Cross este unul dintre cele mai populare SUV-uri de pe piață. Prețurile accesibile, dar și impozitul mic, pot face din această mașină un concurent redutabil în segmentul SUV-urilor.
SUV-urile joacă un rol important în scena auto, mai ales în zilele noastre. Aceste modele reprezintă o bună bucată din mașinile care se vând. Fiecare producător are cel puțin un SUV în ofertă, iar cererea nu pare să scadă.
Cele mai căutate SUV-uri sunt cele accesibile, bineînțeles. Cumpărătorii preferă garda la sol mai mare și poziția înaltă la volan pe care acest tip de mașină o oferă.
Toyota are o gamă cuprinzătoare de astfel de vehicule, existând modele care vin în toate formele și mărimile. Noi ne vom concentra asupra lui Corolla Cross.
Toyota Corolla Cross este un SUV accesibil care are multe de oferit
Toyota își tot mărește gama de vehicule, iar modele celebre precum Corolla au fost transformate în astfel de vehicule înălțate. Corolla Cross este un SUV compact, care vine strict în configurație cu sistem de propulsie hibrid. Toate motoarele au capacitate de 2,0 litri și sunt legate la cutie de viteze automată de tip CVT. Se poate opta pentru tracțiune față sau integrală.
Dat fiind faptul că mașina este un vehicul hibrid, consumul nu este foarte mare. Toyota declară un consum de carburant de puțin peste 5 litri per suta de kilometri. Modelele cu tracțiune față au un consum de 5,1 l/100 km, iar cele 4×4 au un consum de circa 5,4 l/100 km parcurși.
De asemenea, datorită motorizării hibrid, și impozitul este foarte mic. În București, mașinile hibrid beneficiază de o reducere de 95% când vine vorba de impozitare. Astfel, pentru o astfel de Toyota Corolla Cross veți plăti 10,5 lei pe an.
Pe lângă costurile mici de exploatare, Corolla Cross este o mașină destul de bine dotată. Varianta de bază vine cu un instrumentar digital de 12,3 inch și unul de infotaiment, care măsoară 10,5 inch, jante din aliaj și faruri cu tehnologie LED.
Prețurile pentru Toyota Corolla Cross încep în România de la 35.605 euro pentru varianta Active cu tracțiune față.