Cresc amenzile de circulație din luna iulie, odată cu majorarea salariului minim?

Publicat: 30 05. 2024, 09:54

Guvernul a decis ca, din luna iulie, salariul minim brut pe țară să fie din nou majorat. În condițiile în care punctul de amendă se raportează la acest indicator, vor crește și amenzile de circulație?

Sancțiunile de circulație aplicate șoferilor sunt sub formă de puncte de amendă. Complementar, la acestea se adaugă puncte de penalizare sau suspendarea dreptului de a conduce.

În funcție de abaterea comisă, pot fi aplicate sancțiuni cuprinse între 2 și 100 puncte de amendă.

Cum se calculează punctul de amendă

Până la finalul anului 2023, punctul de amendă reprezenta 10% din salariul minim brut. Însă, din anul 2017, valoarea punctului de amendă a fost plafonat la valoarea de 145 de lei.

Legea a fost modificată, iar punctul de amendă s-a decis să fie stabilit la valoarea de 5% din salariul minim brut.

Astfel, în prezent, un punct de amendă este 165 de lei, în condițiile în care salariul minim e 3.300 de lei.

Cresc amenzile de circulație din luna iulie?

Guvernul a decis ca, din luna iulie, salariul minim brut să crească la 3.700 de lei.

Dacă ne raportăm la legea în vigoare, atunci și punctul de amendă ar urma să crească, ajungând la valoarea de 185 de lei.

Însă, surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că punctul de amendă va fi înghețat până la finalul anului.

Deocamdată, nu a fost făcut niciun anunț oficial în acest sens. Pentru a se menține actuala valoare a amenzilor, Guvernul ar trebui să vină cu o modificare legislativă până la 1 iulie 2024.

Clase de sancțiuni și amenzile de circulație

Cele cinci clase de sancțiuni sunt:

  • clasa I (2-3 puncte-amendă): 330 – 495 lei;
  • clasa a II-a (4-5 puncte-amendă): 660 – 825 lei;
  • clasa a III-a (6-8 puncte-amendă): 990 – 1.320 lei;
  • clasa a IV-a (9-20 de puncte-amendă): 1.485 – 3.300 lei;
  • clasa a V-a (21-100 de puncte-amendă): 3.465 – 16.500 lei.

Clasa a V-a de sancțiuni este destinată exclusiv persoanelor juridice, iar amenzile sunt aplicate firmelor care încalcă normele rutiere.