Crash-test – Chery Amulet

Autor: Oraan Mărculescu 09 aug. 2007 Știri auto
Crash-test – Chery Amulet

Chery este principalul importator chinez pe piaţa din Rusia, modelul Amulet fiind vândut în peste 10.000 de exemplare în prima jumătate a lui 2007. Astfel, Cherry este unul dintre concurenţii principali pentru cel mai mare producător auto din Rusia, OAO Avtovaz, în laboratoarele căruia revista AvtoRevu a desfăşurat un test de coliziune cu Chery Amulet.

Wall Street Journal citează sursa rusă, conform căreia rezulatul testului a fost dezastruos: la o viteză de 40 km/h, impactul frontal a făcut ca maşina să se deformeze până la stâlpul central, iar capul menechinului a lovit violent primul stâlp. În condiţii reale, şoferul nu ar putea scăpa cu viaţă, mai ales că inginerii au fost nevoiţi să dezasambleze manechinul pentru a-l extrage din poziţia şoferului! Cei de la revista AvtoRevu au declarat că Amulet este cel mai prost cotat automobil ca nivel de siguranţă, aflat la această oră pe piaţă, în timp ce oficialii chinezi îi blamează ruşii, acuzându-i de conspiraţie.

Concluzia generală este că maşinile chinezeşti pun mai mult accent pe preţul foarte redus (Amulet costă în Rusia 9.000 USD), în detrimentul securităţii pasagerilor, lucru demonstrat şi de organismul german ADAC, într-un recent crash-test cu un model Brilliance.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide