Corupția din poliție atinge cote alarmante: în cel mai recent episod, zece polițiști din Timiș au fost acuzați că au luat șpagă pentru înmatriculări frauduloase.
Aproape că nu este lună să nu aflăm despre polițiști cercetați pentru luare de mită. Direcția Generală Anticorupție (DGA) nu pare să facă discriminări între diferitele județe și regiuni geografice, există uscături în toate zonele țării.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie, luni dimineaţa au fost duşi la audieri 10 agenţi de poliţie din cadrul SRPCIV – Compartimentul Înmatriculare şi Evidenţă a Vehiculelor Rutiere Timişoara, suspectaţi de săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mită.
Din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni, în perioada ianuarie – mai 2021, aceştia ar fi pretins şi primit, prin intermediari, în mod repetat, cu titlu de mită, diferite sume de bani cuprinse între 20 şi 100 de lei, totalizând aproape 100.000 de lei, pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare.
Se pare că polițiștii timișoreni au descoperit că afacerile profitabile nu trebuie să fie făcute cu sume mari – chiar și 20 de lei sunt buni dacă vin suficient de des. Cu alte cuvinte, nu e vorba de lăcomie, mai degrabă de un serviciu comunitar, un „lubrifiant” pentru rotițele birocratice ale serviciului de permise și înmatriculări. Iar sumele mici au continuat să vină în cantități suficiente, se pare: în perioada menţionată, cercetările au evidenţiat înfăptuirea a 384 de acte materiale de luare de mită.
Cei 10 agenţi de poliţie sunt audiaţi luni de către un procuror la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, urmând ca acesta să dispună luarea unor măsuri preventive.
Cea mai recentă anchetă DGA avusese loc la Botoșani, în urmă cu numai două săptămâni. Aceasta venea după un lung șir de lovituri pentru integritatea polițiștilor, dintre care cele mai recente la Suceava și Sibiu. Mai haios este însă că și polițiștii aduși să-i înlocuiască pe cei corupți s-au dovedit la fel de corupți.