Coronavirusul pune la pământ industria auto în China
Coronavirusul pune la pământ industria auto în China. Vânzările de autoturisme din China au scăzut cu 92% în prima jumătate a lunii februarie din cauza coronavirusului, care-i ține pe oameni în case și departe de showroom-urile producătorilor auto, potrivit Autonews.
Pe fondul epidemiei de coronavirus, showroom-urile de autovehicule au rămas închise în cea de-a doua economie a lumii. În prima săptămână din februarie, vânzările au scăzut cu 96%, media de unităţi comecializate în decursul unei zile fiind de 811. Informația a fost furnizată de Asociația chineză a producătorilor de mașini (PCA).
Dacă situațșia se menține, luna februarie s-ar putea încheia cu o scădere de 70% a vânzărilor, în timp ce pe primele două luni ale anului scăderea ar fi de 40%.
„Nu este mai nimeni în showroom-urile dealerilor auto în primea săptămână din februarie pentru că cei mai mulți oameni stau închiși în case”, declara Cui Dongshu, secretarul general al PCA.
Dealerii auto au început să vândă mașini abia din a doua săptămână a lunii, când vânzările zilnice au atins 4.100 de unități. Asta înseamnă cu 89% mai puține decât în anul anterior.
Asociaţiile industriei de profil din China s-au arătat totuşi optimiste că piaţa auto îşi va reveni pe măsură ce showroom-urile se vor redeschide. Există un optimism moderat în ceea ce privește rezultatele din a treia săptămână a lunii februarie.
Pentru a contracara efectele nefaste, producătorul chinez Geely a lansat un serviciu „contactless”, care permite clienţilor să cumpere online maşini ce sunt apoi livrate direct la reşedinţa acestora.
Producţia celor mai mari firme auto din lume a fost grav afectată de răspândirea coronavirusului, companiile fiind nevoite să închidă temporar liniile de asamblare.
China este cea mai mare piaţă auto din lume, cu peste 21 de milioane de maşini vândute, în 2019. Vânzările de autoturisme din China începuseră să scadă înainte de debutul epidemiei, din cauza încetinirii economice şi a disputei comerciale cu Statele Unite.