Contul unic pentru plata amenzilor rutiere nu există nici acum

Autor: ProMotor 27 dec. 2019 Știri auto
Contul unic pentru plata amenzilor rutiere nu există nici acum

Contul unic pentru plata amenzilor rutiere nu este operațional nici acum, la finalul lui 2019. Potrivit unui act normativ adoptat de Ministerul de Finanțe la finalul anului 2018, șoferii ar fi trebuit să aibă la dispoziție un cont unic pentru plata amenzilor rutiere începând cu data de 1 ianuarie 2019. Contul nu a devenit însă operațional din cauza lipsei unor norme de punere în aplicare.

Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 3.893/2018 privind implementarea unui cont unic pentru plata amenzilor rutiere a fost adoptat la finalul anului 2018. Acesta era destul de detaliat și specific, în sensul că se referea, exact, la contul unic (tehnic, vorbim de două conturi, unul pentru cei cu domiciliu în țară, altul pentru cei cu domiciliu în afară).

Problema este că după apariția acestui ordin, cele două conturi nu au devenit operaționale pentru că Ministerul de Finanțe nu le-a alocat un cont IBAN. Acesta ar fi trebuit publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

Potrivit Ministerului de Interne, care a răspuns astfel unei solicitări a avocatnet.ro, „respectivele conturi IBAN aparțin Ministerului Finanțelor Publice, iar în lipsa cadrului legal reprezentat de Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, care să reglementeze informațiile minime necesare pentru ca procesul-verbal de contravenție să constituie titlu de creanță electronică, conturile în cauză nu pot deveni operaționale”. Potrivit Ministerului de Interne, procesul de adaptare a legislației, care să permită utilizarea conturilor, este în derulare, dar nu au fost oferite informații despre data de la care cele două conturi unice vor deveni operaționale.

În prezent, contravenienții care încalcă prevederile Codului rutier au posibilitatea de a achita amenzile în conturile de trezorerie ale organelor care au aplicat amenda, dar și online, prin intermediul portalului ghiseul.ro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide