Concursul de Eleganță Villa d’Este 2020 a fost amânat
Concursul de eleganță Villa d’Este 2020 a fost amânat din cauza epidemiei de coronavirus care afectează continentul European. Organizatorii Concorso d’Eleganza Villa d’Este, care ar fi trebuit să aibă loc între 22 și 24 mai, au decis ca evenimentul să se desfășoare între 16 și 18 octombrie.
Eforturile de a limita efectele epidemiei de coronavirus au mai făcut o victimă în lumea pasionaților de mașini. După ce fabricile de mașini s-au închis una după alta, iar showroom-urile s-au golit de clienți, după ce saloanele auto au intrat în istorie (mai mult ca sigur), este momentul ca și manifestările dedicate mașinilor clasice să aibă de suferit.
Concorso d’Eleganza Villa d’Este ar fi trebuit să-și primească vizitatorii în a treia săptămână a lunii aprilie (22-24), dar organizatorii evenimentului au decis amânarea sa pentru luna octombrie. Dacă nimic catastrofic nu s-ar produce până atunci, supraviețuitorii epidemiei vor putea admira cele mai frum,oase mașini clasice din lume între 16 și 18 octombrie. Potrivit organizatorilor, o decizie finală asupra acestei date urmează să fie luată în luna iunie.
Concorso d’Eleganza Villa d’Este este recunoscută ca fiind unul dintre cele mai exclusiviste și sofisticate manifestări dedicată mașinilor clasice. Concursul are un corespondent în România – Concursul de Eleganță de la Sinaia. Acesta se desfășoară în mod normal în primele zile ale lunii iulie, dar nu putem decât spera că ediția din 202 va avea loc conform programării.
Potrivit organizatorilor, nu a fost luată încă o decizie în privința Concursului de Eleganță de la Sinaia. Aceasta este așteptată în luna aprilie, în funcție de evoluția epidemiei în România. Pentru pasionații modelelor clasice, am pregătit o compilație cu cele mai frumoase fotografii de la ediția de anul trecut.