Concurs ProMotor: Câştigă un ceas de mână Casio!

Publicat: 06 10. 2011, 09:00

Regulamentul Oficial al Campaniei Promoţionale „TAXI ProMotor!”

Art. 1. Organizatorul si regulamentul oficial al concursului

Campania promoţională este organizată de S.C. MEDIAFAX GROUP S.A. (numită de aici înainte „Organizator”), cu sediul social în Bucureşti, str. Aurel Vlaicu, nr. 62-66, sector 2, cu aceeaşi adresă de corespondenţă, număr de ordine la Registrul Comerţului J40/6876/2010, cod unic de inregistrare: 27189522, atribut fiscal RO.

Campania promoţională „TAXI ProMotor” se va derula în conformitate cu prezentul regulament, care este obligatoriu pentru toţi participanţii.

Art. 2. Temeiul legal

Prezentul regulament este în conformitate cu Legea 650/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Guvern 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă. Orice eroare în declararea datelor personale nu atrage răspunderea Organizatorului. Ca atare, acesta nu are niciun fel de obligaţie in cazul furnizării unor date eronate, care să ducă la imposibilitatea transferului în condiţii normale a premiului.

Prin înscrierea la aceasta campanie promoţională, participanţii sunt de acord ca informaţiile legate de identitatea lor să intre în baza de date a Organizatorului, S.C. MEDIAFAX GROUP S.A., conform Legii 677/2001, acestea putând fi folosite pentru activităţile sale de marketing. La cererea scrisă a participanţilor, trimisă la adresa str. Aurel Vlaicu, nr. 62-66, sector 2, Mun. Bucureşti, operatorul se obligă să actualizeze sau să şteargă datele personale ale acestora.

Art. 3. Durata campaniei promoţionale şi aria de desfăşurare

Campania promoţională se desfăşoară în perioada 6 iunie – 24 iunie 2011. Aria de desfăşurare a campaniei este întreg teritoriul României.

Art. 4. Mărcile şi produsele participante

În aceasta campanie promoţională este implicată revista ProMotor (numărul 82).

Art. 5. Drept de participare

La acest concurs poate participa orice persoană fizică, cu domiciliul stabil in România. Prin înscrierea la concurs, participanţii acceptă şi se supun prevederilor prezentului Regulament. Angajaţii S.C. MEDIAFAX GROUP S.A., rudele de la gradul I până la gradul IV ale acestora, firmele colaboratoare implicate în derularea concursului, precum si distribuitorii de presă nu au dreptul să participe la acest concurs.

Participarea la campania promoţională „TAXI ProMotor” implică acceptul ca numele, fotografiile şi alte materiale audio sau video cu participanţii câştigători să poată fi făcute publice şi folosite în scop publicitar. Pentru identificare, câştigătorii vor avea nevoie de un document de identitate: paşaport, buletin sau carte de identitate.

În cazul în care câştigătorul nu deţine dreptul legal de a avea carte de identitate/ buletin de identitate (nu a împlinit vârsta de 14 ani), acesta este îndreptăţit să intre în posesia premiului, dar numai cu acordul scris şi pe baza datelor de identitate ale părinţilor sau tutorelui legal.

Art. 6. Protecţia datelor personale

Tuturor participanţilor la campania promoţională le sunt garantate drepturile în conformitate cu legea 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenţie, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi de a se adresa justiţiei.

Art. 7. Mecanismul campaniei

Pentru a se înscrie în concurs, cititorii trebuie să să trimită un SMS la 1813 (număr cu tarif normal, valabil în reţelele Orange, Vodafone şi Cosmote) cu textul indicat în macheta de concurs. Înscrierile se fac în perioada 6 – 24 iunie 2011. Pe 27 iunie 2011 se va organiza o tragere la sorţi în urma căreia va fi desemnat câştigătorul concursului.

În cazul în care premiul nu poate fi acordat din motive independente de organizator, acesta nu va fi repus în concurs.
Dacă sunt identificate persoane care au influenţat sau care au facilitat câştigarea de premii, Organizatorul are dreptul de a cere urmarirea în instanţă a respectivelor persoane, pe baza dovezilor existente, conform legislaţiei române în vigoare.

Organizatorul nu se obligă să expedieze SMS sau e-mail de confirmare a înscrierii. Fiecare SMS ce contine toate datele solicitate va fi validat, cu conditia respectarii art 7 si 9 din prezentul regulament.

Ordinea recepţionării mesajelor SMS este reprezentată de data calendaristică şi ora (minute, secunde) recepţionării acestora conform sistemului electronic, indiferent de data şi ora trimiterii mesajelor. Dovada de expediere a SMS-urilor nu reprezintă şi dovada primirii acestora.

Organizatorul are dreptul de a invalida SMS-urile de participare care conţin informaţii false ori vădit eronate si care nu indeplinesc condiţiile de validare. SMS-urile de înscriere în campanie trimise de pe numere scurte sau de pe internet nu vor fi luate in considerare.
Dupa data limita de primire a mesajelor, Organizatorul nu este responsabil în legatura cu trimiterea/primirea mesajelor SMS la numărul de telefon al Campaniei.

Art. 8. Conditii de validare

Pentru a intra în posesia premiului câştigatorii trebuie sa indeplineasca, simultan, urmatoarele condiţii:

•Să îndeplinească condiţiile de participare de la art. 5

•Să se înscrie în concurs conform art. 7

•Să prezinte document de identitate (carte identitate, paşaport). Organizatorul nu este responsabil pentru întârzierea trimiterii răspunsurilor datorita unor intarzieri ale reţelei de telefonie mobilă.

Art. 9. Desemnarea câştigătorilor şi acordarea premiilor

Numele castigătorilor vor fi postate online, pe site-ul detgse56f.tk, în termen de maximum 48 de ore de la desemnare, şi vor apărea în ediţia imediat următoare a revistei „ProMotor”, în macheta de concurs.
Câştigătorii vor fi anuntati telefonic în termen de 48 de ore de la postarea pe site a numelor acestora, pe numărul de telefon de pe care au trimis SMS-ul. În cazul în care aceştia nu pot fi contactaţi pentru validare în acest termen (48 de ore), din motive independente de Organizator (date de contact eronate, nu răspund etc.), aceştia pierd dreptul asupra premiului.
Organizatorul se obligă să pună câştigătorilor la dispoziţie premiile în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la data încetării promoţiei. Toţi câştigătorii vor fi contactaţi de către organizatori pentru a se colecta toate datele necesare în vederea intrării în posesia premiului. Premiile vor fi expediate de către organizatori la adresa specificată de către câştigător.

Art. 10. Premiile

Participanţii care s-au înscris conform regulamentului pot câştiga premiul constand într-un ceas Timex Expedition, acesta avand o valoare de aproximativ 900 RON cu TVA.
Nu se poate acorda contravaloarea în bani a premiului. Premiul nu poate fi cedat altei persoane.
Castigatorul va fi responsabili de asigurarea transportului intern dus-intors (in Romania) in vederea ridicarii premiului.

Art. 11. Regulamentul concursului

Regulamentul campaniei promoţionale „TAXI ProMotor” este disponibil spre consultare, în mod gratuit, pe site-ul detgse56f.tk, cât şi prin solicitare pe adresa Str. Aurel Vlaicu, nr. 62-66, sector 2, Bucureşti. Participarea la această campanie promoţională implică obligativitatea respectării prevederilor prezentului regulament.

Pe perioada de desfăşurare a promoţiei, cititorii pot suna la linia de telefon dedicată promoţiei: 031.82.57.349 (linie telefonică cu tarif normal) pentru a afla mai multe amănunte în legătură cu promoţia (regulament de participare, premii, modalităţi de acordare a premiilor), precum şi pentru sugestii sau eventuale plângeri. Programul de funcţionare a liniei telefonice este de luni pînă vineri, între orele 10.00 – 18.00.

Organizatorul concursului nu are nicio raspundere si nu va putea fi implicat în litigii legate de corectitudinea datelor personale trimise de către participanţi.

Organizatorul nu are obligaţia de a purta corespondenta privitoare la solicitările necâştigătoare.

Art. 12. Taxe si impozite aferente

Organizatorul se obligă, suplimentar faţă de premiul menţionat în prezentul Regulament, sa vireze impozitul datorat pentru veniturile constând în premiul obtinut de catre câştigător, în conformitate cu prevederile art. 77 din Codul Fiscal aprobat prin Legea 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, orice alte obligaţii de natură fiscală sau de orice altă natură, în legatură cu acesta, fiind in sarcina exclusivă a câştigătorului.

Art. 13. Angajamente

Participarea la aceasta campanie implică acceptul câştigătorului ca numele si imaginea lui să fie făcute publice si folosite în scopuri publicitare de către Organizator, în diverse materiale audio-video si tipărituri, doar cu acordul expres şi neechivoc al persoanei vizate.

Art. 14. Litigii

Eventualele litigii apărute între Organizator şi participanţii la campania promoţională „TAXI ProMotor” se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluţionate de instantele de judecată din Municipiul Bucureşti.

Art. 15. Intreruperea campaniei promoţionale

Campania promoţională va putea fi întreruptă doar în caz de forţă majoră sau printr-o decizie a Organizatorului, dar nu înainte ca acesta să anunte publicul prin intermediul unui cotidian national si pe site-ul detgse56f.tk.

Organizatorul îşi rezerva dreptul de a aduce modificari la actualul regulament, cu condiţia ca orice modificare să fie anunţată pe site-ul detgse56f.tk în timp util.

ACT ADITIONAL NR.1 LA REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOŢIONALE

„TAXI ProMotor!”

Organizată de S.C. MEDIAFAX GROUP S.A. (numită de aici înainte „Organizator”), cu sediul social în Bucureşti, str. Aurel Vlaicu, nr. 62-66, sector 2, cu aceeaşi adresă de corespondenţă, număr de ordine la Registrul Comerţului J40/6876/2010, cod unic de inregistrare: 27189522, atribut fiscal RO.

Autentificat cu nr.1544 / 6 iunie 2011

In conformitate cu prevederile Regulamentului Oficial al campaniei promotionale „TAXI ProMotor!”, Organizatorul aduce urmatoarele modificări:

Art. 3. Durata campaniei promoţionale şi aria de desfăşurare

Campania promoţională se desfăşoară în perioada 6 iunie – 21 decembrie 2011. Aria de desfăşurare a campaniei este întreg teritoriul României.

Art. 4. Mărcile şi produsele participante

În aceasta campanie promoţională este implicată revista ProMotor (numărele 82, 84, 86, 87).

Art. 7. Mecanismul campaniei

Pe toata durata desfăşurării campaniei, în fiecare număr al revistei care este implicat în Campania Promoţională „Taxi Promotor” va exista o machetă de concurs în care va fi tipărită un anumit număr de minute.

Pentru a se înscrie în concurs, cititorii trebuie să să trimită un SMS la 1813 (număr cu tarif normal, valabil în reţelele Orange, Vodafone şi Cosmote) cu textul indicat în macheta de concurs.

Pentru numărul 82 înscrierile se fac în perioada 6 – 24 iunie 2011, pentru numărul 84 înscrierile se fac în perioada 12 septembrie – 3 octombrie 2011, pentru numărul 86 înscrierile se fac în perioada 7 – 28 noiembrie 2011, iar pentru numărul 87 înscrierile se fac în perioada 5 – 20 decembrie 2011

Pe 27 iunie, 5 octombrie, 30 noiembrie şi 21 decembrie se va organiza câte o tragere la sorţi. În cadrul acestor trageri la sorţi se va desemna câte un singur câştigător pentru pentru fiecare dintre cele 4 ediţii ale revistei participante la promoţie (82, 84, 86 şi 87).

În cazul în care premiile nu pot fi acordate din motive independente de organizator (nu se poate face dovada deţinerii revistelor cu seriile câştigătoare), acestea nu vor fi repuse în concurs.

Dacă sunt identificate persoane care au influenţat sau care au facilitat câştigarea de premii, Organizatorul are dreptul de a cere urmarirea în instanţă a respectivelor persoane, pe baza dovezilor existente, conform legislaţiei române în vigoare.

O persoană poate participa cu un număr nelimitat de coduri.

Organizatorul nu se obligă să expedieze SMS sau e-mail de confirmare a înscrierii. Fiecare SMS ce contine toate datele solicitate va fi validat, cu conditia respectarii art 7 si 9 din prezentul regulament.

Ordinea recepţionării mesajelor SMS este reprezentată de data calendaristică şi ora (minute, secunde) recepţionării acestora conform sistemului electronic, indiferent de data şi ora trimiterii mesajelor. Dovada de expediere a SMS-urilor nu reprezintă şi dovada primirii acestora.

Organizatorul are dreptul de a invalida SMS-urile de participare care conţin informaţii false ori vădit eronate (de exemplu, o serie care nu a fost tipărită pe niciunul din exemplarele revistei) si care nu indeplinesc condiţiile de validare. SMS-urile de înscriere în campanie trimise de pe numere scurte sau de pe internet nu vor fi luate in considerare.

Dupa data limita de primire a mesajelor, Organizatorul nu este responsabil în legatura cu trimiterea/primirea mesajelor SMS la numărul de telefon al Campaniei.

Art. 10. Premiile

La fiecare dintre cele 4 trageri la sorţi, participanţii care s-au înscris conform regulamentului pot câştiga unul dintre cele 3 premii constand în câte un ceas de mână. Premiul aferent concursului din nr. 82 al revistei consta într-un ceas Timex Expedition. Premiul aferent concursului din nr. 84 al revistei consta într-un ceas Casio. Premiul aferent concursului din nr. 86 al revistei consta într-un ceas Citizen. Premiul aferent concursului din nr. 87 al revistei consta într-un ceas Seiko.

În total, premiile concursului sunt în numar de 4, având o valoare însumată de aproximativ 3800 RON cu TVA.

Nu se poate acorda contravaloarea în bani a premiului. Premiul nu poate fi cedat altei persoane.

Castigatorii vor fi responsabili de asigurarea transportului intern dus-intors (in Romania) in vederea ridicarii premiului.

În luan septembrie, dacă citeşti revista ProMotor, ai şansa să câştigi un super ceas CASIO.

Caută revista ProMotor, disponibilă deja la tarabe, găseşte macheta de concurs TAXI PROMOTOR şi trimite răspunsul la întrebarea „În câte minute vine Taxi ProMotor?” prin SMS la 1813 (tarif normal în reţelele Orange, Vodafone şi Cosmote).

Cumpără ediţia următoare a revistei şi vezi dacă te numeri printre câştigători sau stai cu ochii pe detgse56f.tk.

Câştigătorul ceasului TIMEX din nr. 82 al revistei este VALENTIN SUSNOVICI din Rădăuţi, Jud. Suceava.

VEZI AICI REGULAMENTUL CONCURSULUI!

Câştigătorul ceasului Casio din nr. 84 al revistei este Relu Neagu din Bucureşti.