Codul Rutier: O facilitate pentru șoferi, care permite anularea punctelor, propusă pentru respingere

Autor: George Cristea 09 mart. 2021 Știri auto

O facilitate pentru șoferi, care permite anularea punctelor acumulate pe permis, este propusă pentru respingere de către comisia juridică a Camerei Deputaților. Actul normativ va intra în curând la votul decisiv din Parlament.

Intră în Galeria FOTO

În urmă cu doi ani, Senatul adopta un proiect de lege care prevedea că șoferii pot cere anularea a două puncte de penalizare în urma vizionării unor materiale educative despre urmările grave ale neatenției în trafic sau ale unui comportament neadecvat la volan. Acum, proiectul de lege se pregătește pentru a intra la vot la Camera Deputaților. Șansa ca noua lege să fie adoptată este minimă, proiectul având aviz de respingere de la mai multe comisii, inclusiv Comisa Juridică și cea pentru transporturi.

Potrivit propunerii legislative, șoferii care, în afară de sancțiunea principală, respectiv amendă, primesc și două puncte de penalizare vor putea cere anularea punctelor primite, dar cu o condiție. Concret, ei vor trebui să vizioneze un film educativ realizat de Poliția Română, care tratează efectele nerespectării regulilor în trafic.

„În cazul aplicării a două puncte de penalizare, altele decât cele două premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor două puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ, realizat de Poliția Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic”, se arată în proiectul legislativ de modificare a Codului Rutier.

Facilitate care permitea anularea punctelor de penalizare de pe permis, propusă pentru respingere

Există și o limitare prevăzută în proiect. Astfel, un șofer va putea face această solicitare o singură dată într-un interval de șase luni. În plus, nu va putea cere anularea ultimelor două puncte dacă aplicarea acestora va duce la suspendarea dreptului de conducere. Cu alte cuvinte, dacă șoferul are deja 13 puncte de penalizare și primește o sancțiune care se pedepsește cu amendă și două puncte de penalizare, nu va putea cere anularea acestor două puncte, iar permisul va fi suspendat.

Potrivit Codului Rutier, două puncte de penalizare se aplică șoferilor care folosesc luminile de drum (faza lungă) la întâlnirea cu o mașină care circulă din sens opus sau când circulă în spatele unei mașini, șoferilor care folosesc telefonul în timp ce conduc mașina, șoferilor care nu poartă centura, șoferilor care depășesc viteza maximă cu 10-20 km/h, șoferilor care circulă pe un drum cu accesul interzis, șoferilor care nu respectă regulile la întoarcerea, mersul înapoi, schimbarea benzii sau oprirea mașinii și celor care nu respectă regulile privind utilizarea fazei scurte pe timpul zilei.

Inițiatorii proiectului spun că adoptarea proiectului ar fi dus la creșterea nivelului de educație rutieră al șoferilor. Este o practică întâlnită și în alte state, cu rezultate îmbucurătoare în ceea ce privește corectarea voluntară a unor acțiuni greșite la volan, mai precizează inițiatorul.

Un alt proiect controversat, care ar fi permis șoferilor să-și aleagă singuri perioada de suspendare a permisului, a fost respins de Camera Deputaților după ce fusese adoptat de Senat în 2019.

sursa: Avocatnet.ro


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide