Codul Rutier 2024: Șoferii pot obține permis auto online. Care sunt condițiile și cât costă
Legea circulației a fost modificată, recent, și permite șoferilor să obțină un permis auto online, dar numai în anumite condiții. Iată care sunt acestea și cât costă.
Din 1 iunie, anul acesta, șoferii din România au posibilitatea de a obține online un permis auto.
Dar, pentru a beneficia de această facilitate, trebuie îndeplinite mai mult condiții.
Cum poți obține permis auto online
În primul rând, trebuie specificat că nu toată lumea poate obține permis auto online. Această facilitate este destinată exclusiv șoferilor, adică celor care deja au dobândit dreptul de a conduce un vehicul.
Așadar, conducătorii auto pot solicita un nou permis auto online în cazul în care:
- carnetul de conducere a fost pierdut;
- carnetul de conducere s-a deteriorat.
Practic, facilitatea pusă la dispoziția de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări presupune emiterea unui duplicat după vechiul permis.
Acesta va avea aceeași valabilitate ca documentul inițial. Dar nu va fi emis decât celor care se înregistrează în baza de date a DGPCI (fosta DRPCIV).
Ce condiții sunt obligatorii pentru a obține permis auto online
Procesul de obținere a unui permis auto online se poate desfășura exclusiv de la distanță, dar numai dacă aveți un cont de utilizator.
Pentru a crea acest cont, trebuie să vă prezentați fizic la Direcția de Permise Auto. Acolo se va completa o cerere și vor fi prezentate actul de identitate și permisul auto. De asemenea, trebuie să oferiți o adresă de email valabilă. După ce sunt verificate și înregistrate toate aceste informații în baza de date, veți primi o parolă.
Cu emailul personal și parola, vă conectați apoi pe www.dgpci.mai.gov.ro.
Pentru a obține duplicat după un permis auto, trebuie urmați următorii pași:
- Conectare la contul DGPCI
- Transmiterea online a următoarelor documente
- cererea de emitere a unui duplicat după permisul auto
- actul de identitate scanat/fotografiat
- Achitarea taxei de emitere a noului document.
Taxa de emitere a unui duplicat după permisul auto este de 89 de lei. Aceasta se poate plăti și online.
În ce situații nu se poate obține online un nou carnet auto
Sunt mai multe situații în care permisul auto nu poate fi obținut online.
Astfel, cei care nu au dobândit dreptul de a conduce un autovehicul, nu pot solicita emiterea acestui document. Pentru a obține carnetul de conducere, ei trebuie să urmeze cursurile unei școli de șoferi acreditate și să promoveze un examen teoretic și unul practic de conducere. Pregătirea și examinarea nu se fac online.
De asemenea, cei cărora le-a expirat permisul, nu pot solicita online emiterea unui nou document de conducere. Aceștia trebuie să se prezinte personal la sediul DGPCI pentru a-și reînnoi permisul auto. Acolo vor fi verificate documentele necesare. Dacă totul este în regulă, vor fi fotografiați și, după achitarea taxei de preschimbarea a permisului, se va emite noul document.
Desigur, nici șoferii al căror permis a fost reținut de poliție sau anulat, nu vor putea solicita online emiterea unui nou carnet auto.