Conform celor de la Carscoops.com, este foarte posibil ca următoarea generaţie Toyota Aygo să apară doar în varianta electrică.
Cu toate că Aygo împarte majoritatea componentelor sale cu Peugeot 108 şi Citroen C1, noul model poate lua un traseu diferit, prin adoptarea unui sistem de propulsie electric, orientat către cumpărători de maşini de oraş.
Potrivit preşedintelui şi directorului executiv al firmei Johan van Zyl, Aygo este candidatul perfect pentru a primi un astfel de tren de rulare.
La întrebarea dacă în viitor oamenii vor utiliza vehicule fără emisii, răspunsul celor de la Toyota este că se observă o creştere puternică a acestui tip de gândire în rândul şoferilor de la oraş, unde, spun ei, şoferii au început să prefere vehiculele cu cât mai puţine emisii.
Astfel, şef de cercetare şi dezvoltare Gerald Killman din Europa a spus că Toyota este cu un pas mai aproape de atingerea acestui scop, dezvăluind că brandul este în curs de dezvoltare pentru un Aygo electric.
Modelul Aygo curent, este oferit cu un motor minuscul de 1,0 litri, ce produce 69 de CP. Având în vedere dimensiunea mica a vehiculului şi concentrarea acesteia pe eficienţă, mai degrabă decât de performanţă, un înlocuitor electric ar avea sens.