Citroen Nemo lansat în România

Autor: Mediafax 27 mart. 2008 Știri auto
Citroen Nemo lansat în România

Modelul Nemo este cel mai mic utilitar din gama Citroen, argumentele companiei pentru felul în care a fost gândit acest vehicul fiind condiţiile dificile de trafic, aglomeraţia urbană şi accesul dificil la locurile de parcare. Preţul de pornire al lui Citroen Nemo este de 9.700 euro, cu TVA inclus, în dotările standard fiind incluse: sistemul ABS, direcţia asistată şi airbag pentru şofer. Printre dotările opţionale se regăseşte sistemul bluetooth, senzorii de parcare, scaunul rabatabil pentru pasager, airbag frontal pentru pasager şi airbag-urile laterale.

Volumul de depozitare este de 2,5 metri cubi (2.500 litri) şi poate fi extins prin rabatarea scaunului pasagerului la 2,8 metri cubi (2.800 litri). Sarcina utilă este de 610 kilograme

Pe modelul Citroen Nemo vor fi disponibile două variante de motorizare, ambele de 1,4 litri, una pe benzină, care dezvoltă 75 CP şi consumă 6,9 litri la 100 kilometri, şi cealaltă pe motorină, care dezvoltă 70 CP şi consumă 4,5 litri la suta de kilometri. Versiunea combi a modelului va fi disponibilă începând cu luna iunie.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide