Citroen GT va ajunge în producţia de serie
"Ne gândim la o ediţie limitată, probabil de 20 de unităţi" a declarat Vincent Besson pentru Citroen, după ce întreaga campanie de teasere de anul trecut a pus accent chiar pe faptul că modelul va exista doar într-o lume virtuală. Iată ca a apărut şi o machetă la scară şi este foarte posibil să vedem chiar şi o versiunea de serie.
Interesant este că dacă va intra în producţie, va avea nevoie de un motor pe măsură designului şi a dimensiunilor foarte mari, pentru ca întreg pachetul să fie demn de un supecar. Iar asta înseamnă cel puţin un V8, care va fi cel mai probabil împrumutat de la Ford sau GM. Motivul pentru care s-a hotărât producerea în serie limitată a fost chiar feebbackul foarte bun primit la cele evenimentele unde a fost prezetat Citroen GT. Date cu privire la momentul lansării sunt pe moment total necunoscute.