Christophe Dridi, directorul general al Dacia: Faptul că nu producem motoare diesel e un avantaj. Mizăm pe benzină şi GPL

Dacia va miza în continuare pe motoarele pe benzină şi pe GPL, pe măsură ce şi cererea pentru acestea este în creştere, spune Christophe Dridi, directorul general al Automo­bile Dacia şi Group Renault România, scrie Ziarul Financiar.

„La Mioveni producem acum un nou motor de 1 litru pe benzi­nă. Aici, grupul Re­nault nu pro­duce motoare diesel, iar acum acest lucru repre­zintă un avantaj, în condiţiile în care până de curând acest lu­cru era un incon­ve­nient sub aspec­tul cererii“, a spus Christophe Dridi.

Un al doilea pas îl reprezintă creşterea producţiei de versiuni ale modelelor Dacia cu instalaţie GPL din fabrică. Momentan principala piaţă pe care sunt livrate acestea este cea din Italia. Motoarele pe benzină atunci când funcţionează pe GPL emit mai puţin dioxid de carbon şi mai puţine noxe.

„Avem tot mai mulţi clienţi care întreabă de GPL, dar avem o capacitate limitată de a instala pe maşini în uzină şi implicit acest lucru limitează oferta. Din acest motiv vom investi şi vom creşte anul acesta capacitatea de producţie. Vrem să răspundem cererii clienţilor pe fondul cererii mari de GPL.“

Dacia este cea mai mare companie din România după cifra de afaceri din 2017 şi cel mai mare exportator din economie.