Chip tuning este denumirea procedurii de optimizare a softului mașinii, în vederea creșterii puterii motorului.
Realizare chip tuning-ului este o operațiune relativ simplă și constă în modificarea parametrilor de funcționare a motorului precum timpii de injecții, presiunea turbo și altele asemenea.
Producătorii auto reduc numărul variațiilor de capacități cilindrice ale motoarelor. Unii dintre acești producători au trei sau chiar patru motorizări de diferite puteri bazate pe același motor, cu același bloc cilindric. Gestionarea electronică a valorile puterilor face ca, de exemplu, un motor de 2.0 litri să poată livra pe o versiune 150 CP, pe alta 170 CP sau chiar 190 CP.
Costul acestui serviciu variază. Prețurile pot fi mai mari sau mai mici în funcție de motor și de service-ul care realizează modificarea. De exemplu reglarea unui diesel este de obicei mai ieftină decât a unuia pe benzină.
În cazul chip tuning-ului pentru un motor diesel, prețul este mai mic iar modificarea poate produce mai multă putere. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea motoarelor diesel utilizează un turbocompresor, iar un turbocompresor are mai multe beneficii. Pentru motoarele turbo, creșterea puterii este de 20-30%, iar pentru motoarele aspirate natural, creșterea este de 3-7%.
Primul avantaj evident este puterea crescută. În plus, consumul de combustibil este redus cu până la 15%.
Prima consecință majoră este pierderea garanției. În plus, reglarea necorespunzătoare poate provoca daune turbocompresorului. Modificările pot provoca, de asemenea, o uzură mai rapidă a ambreiajului sau a frânei.
O putere mai mare atrage după sine o responsabilitate la fel de mare. Cei care vor să investească în creșterea performanțelor motorului, trebuie neapărat să fie atenți în trafic, pentru a evita riscul producerii accidentelor.