Chinezii de la Xpeng și Alibaba vor construi împreună o mașină electrică autonomă

Publicat: 05 08. 2022, 12:21
Actualizat: 05 08. 2022, 12:27

Producătorul chinez de automobile electrice Xpeng anunță încheierea unui parteneriat cu gigantul e-commerce Alibaba. Cele două companii vor construi în nordul Chinei cel mai mare centru de calcul avansat unde vor dezvolta software pentru vehiculele electrice autonome.

Noul centru de dezvoltare Xpeng va fi capabil să calculeze viteze de până la 600 de petaflopi. Un petaflop este abilitatea unui computer de a procesa foarte rapid cantități enorme de date. Capacitatea de calcul a unui calculator se măsoară în FLOP pe secundă (n.n. – Floating Point Operations per Second).

Centrul va folosi tehnologia de calcul furnizată de Alibaba Cloud. Amplasamentul va fi capabil să ruleze teste de simulare de 170 de ori mai rapide decât până acum. Spre exemplu, ceea ce până în prezent ar fi durat o săptămână, în noul centru se va putea calcula în numai o oră.

Xpeng va investi și în drone pentru pasageri

Xpeng are deja experiență în ceea ce privește tehnologiile avansate de asistență pentru șofer. Chinezii au anunțat că precomenzile pentru noul său SUV G9 (foto) vor demara în cursul lunii august. Modelul a fost dezvăluit la sfârșitul anului trecut și este primul care a primit sistemul avansat de asistență pentru șoferi XPILOT.

Start-up-ul Xpeng este una dintre mărcile chineze care produc vehicule cu emisii zero și rivalizează cu producători prcum Tesla, BYD sau NIO. În afară de mașini, compania a investit și în conducerea autonomă, dezvoltând City NGP (n.n. – Navigation Guided Pilot), o alternativă la sistemul Autopilot de la Tesla.

Lansată în 2021, tehnologia permite mașinilor să schimbe benzile, să accelereze, să încetinească și chiar să părăsească o autostradă. Inițial a fost oferită doar pentru conducerea pe autostrăzi, însă acum este disponibilă și pentru conducerea în oraș.

De asemenea, Xpeng va investi și în robotică și drone electrice pentru pasageri. Asta o pune în competiție cu Hyundai, care a investit masiv în vehicule zburătoare autonome pentru oameni. Compania sud-coreeană și-a propus să lanseze diverse servicii comerciale de robotaxi în următorii ani.

Sursa: Autoweek