Chevrolet își ia la revedere de la legendarul Camaro
Chevrolet Camaro este unul dintre acele modele care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare pentru niciun pasionat auto. Lansat în urmă cu aproape o jumătate de secol, Camaro a devenit o adevărată legendă în industria auto de peste Ocean și nu numai. În ciuda istoriei sale îndelungate, General Motors a decis acum sistarea producției acestuia începând din anul 2024. În 2022, Camaro a fost comercializat în aproximativ 25.000 de unități.
Camaro ajunsese în prezent la cea de-a șasea generație, însă conducerea General Motors a decis că a venit momentul oportun pentru ca povestea acestui model să se încheie. Potrivit Carscoops, decizia americanilor ar avea în spate și o explicație. Mai exact, uzina în care acum este produs Camaro ar urma să fie pregătită pentru producția de automobile electrice.
Totuși, șefii General Motors au ținut să menționeze că “acesta nu este sfârșitul poveștii Camaro”. Asta nu poate însemna decât că producătorul american ia în calcul dezvoltarea unui automobil cu baterii care să preia numele Camaro în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat.
Chevrolet pregătește mai multe ediții speciale pentru Camaro
„Chevrolet a luat decizia acum, ca parte a evaluării continue a portofoliului nostru, pentru progresul către viitorul electric cererea de vehicule electrice”, au declarat reprezentanții constructorului american. Potrivit informațiilor actuale, ultimul model Camaro va fi produs în luna ianuarie a anului 2024. Americanii pregătesc însă câteva surprize importante fanilor Camaro până atunci, mai multe ediții speciale urmând să fie dezvăluite.
La fel ca și celelalte nume importante din industria auto, General Motors și-a asumat deja o strategie de electrificare a mărcilor din portofoliu. În acest sens a fost dezvoltată și o platformă nouă dedicată modelelor electrice, care utilizează baterii mai ieftine cu 40% față de generația anterioară și mai eficiente, care pot oferi o autonomie de peste 500 de kilometri.