Chang’an Eado intră pe piaţa europeană

Autor: Laurenţiu Florescu 03 apr. 2012 Știri auto

În ultimii ani China s-a transformat din ţara care copia orice, de la electronice la autoturisme, în a doua putere economică mondială, prezentă în aproape toate ramurile industriei. Se pare că în viitorul apropiat, piaţa europeană a automobilelor se va îmbogăţi cu un nou model asiatic, Chang’an Eado.

Berlina chinezească este desenată de un italian, având un design, atât exterior cât şi interior, îndeajuns de plăcut pentru a face faţă competitorilor europeni.

Eado a fost prezentat prima dată la Salonul Auto de la Frankfurt din toamna anului trecut şi este deja pe piaţă în China cu un preţ începând de la 8.800 euro pentru modelul entry-level şi ajungând până la 11.300 euro.

Producătorul Chag’an va oferi pentru piaţa europeană doar motorizarea de 1,6 litri 110 CP şi 170 Nm. Propulsorul îndeplineşte normele euro V (CO2 119g/km), având un consum mixt de 6,2 l/100 km.

În ceea ce priveşte dimensiunile, Chang’an Eado masoară 4,62 m în lungime, 1,82 m în lăţime şi 1,49 m în înălţime. Volumul portbagajului este identic cu cel al modelului autohton, Dacia Logan, oferind 510 l de spaţiu util.

Voi ce credeţi, va avea succes Chang’an Eado pe piaţa europeană?


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide