Am stat să ne gândim ce şanse ar fi pentru ţara asta ca să ajungă la un nivel de civilizaţie cu o fracţiune peste 0. Din păcate nu găsim rezultatul ecuaţiei cu atât de multe necunoscute. Nici Stephen Hawking nu i-ar da din cap. Este foarte uşor pentru noi, persoane fizice sau societăţi private, să dăm mereu vina pe ceilalţi.
Sigur că un stat, prin preşedinte, prin politicienii şi aparatul de guvernare pe care îl formează aceştia, prin instituţiile pe care le controlează şi pe care le trag la răspundere cei înainte amintiţi, trebuie să regleze un mers firesc al lucrurilor. Fără încălcări de legi, cu respect între oameni şi pentru ei, cu o economie funcţională şi cu o calitate morală. Cam asta se întâmplă în ţările civilizate în care unor oameni le-a păsat când a fost timipul şi uite aşa s-a ajuns să le pese tuturor astăzi. S-au civilizat şi civilizează mai departe generaţii. Probabil că dintre toate – cunoscând firea şi instinctul omului – aparatul legislativ e cel mai important. Cel care, vorba poporului, taie şi spânzură şi dă exemple de “dacă faci aşa, te paşte asta!”.
Noi considerăm ca după aproape 30 de ani de libertate, ani în care am văzut ţări, am cunoscut oameni şi – teoretic – am învăţat lucruri bune şi noi, oamenii ar trebui să vină de la sine cu soluţii fără să mai întindă mâna. Sunt lucruri de bun-simţ care nu au nevoie implicarea vreunei autorităţi. Nu trebuie să ceri amenzi sau să dai, nu pierzi bani sau câştigi, sunt pur şi simplu lucruri care arată respectul dintre oameni şi respectul social general.
Ultimul exemplu vine de la una dintre cele mai civilizate naţiuni din lume. O companie privată din Japonia, de transport-călători cu trenul, şi-a cerut scuze public pentru că a plecat de la linie cu 20 de secunde mai … devreme. Compania se numeşte Tsukuba Express şi cursa era una Tokyo – Tsukuba. În comunicat scria că trenul a plecat la 9:44:20 în loc de 9:44:40. Mai mult, scuzele au venit chiar dacă trenul a plecat îmbarcat din gara Nagareyama din Tokyo cu toţi pasagerii care îşi luaseră bilete. Asta s-a întâmplat într-o ţară Japonia în care întârzierea trenurilor cu câteva secunde este un eveniment national dacă se întâmplă cel mult o data pe an.
Autor Alexandru Banu