CES 2020: Cum arată roboții folosiți de Ford în uzine pe post de asistenți?

Autor: Elena Luchian 07 ian. 2020 Știri auto

Roboții vor înlocui oamenii în viitor. Iar viitorul a început deja. Ford a prezentat la CES 2020, în Las Vegas, primii doi roboți primiți de la Agility Robotics, concepuți pentru a fi asistenții operatorilor umani.

Galerie foto

Noii roboți vor fi folosiți pentru diverse activități în medii închise sau pentru livrarea diverselor obiecte în cadrul uzinelor. Roboții se numesc Digit și reprezintă o confirmare a colaborării dintre Ford și Agility Robotics în vederea eficientizării anumitor operațiuni în cadrul depozitelor sau fabricilor.

Parteneriatul vizează și conexiunea dintre roboți și vehiculele comerciale sau mediul înconjurător, pentru că aceștia vor fi capabili să transmită sau să recepționeze diverse informații referitoare la trasee sau locații.

Noii roboți sunt construiți pentru a imita formele și mișcările umane. Aceștia se deplasează în poziție verticală, au membre, dar nu au cap și pot transporta obiecte cu o greutate de până la 18 kilograme.

Primele prototipuri au fost dezvăluite în luna mai a anului trecut. De atunci, roboții Digit au primit o serie de îmbunătățiri, pe listă aflându-se și capacitatea acestora de a trece de obstacole, datorită faptului că acum se pot balansa de pe un picior pe altul, dar și grație unei noi serii de senzori.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide