Cele mai periculoase obiceiuri ale șoferilor. Și tu s-ar putea să ai unul dintre ele
Siguranța noastră și a celor din jurul nostru sunt cele mai importante, așa că îți prezentăm care sunt cele mai periculoase obiceiuri ale șoferilor. Iar dacă și tu ai unul dintre acestea, ar fi bine să renunți la el.
Toți conducătorii auto au învățat la școala de șoferi cum ar trebui să conducă, ce să nu facă, la ce să fie atenți, ș.a.m.d.. Dar, cu timpul, începem să uităm și deprindem tot felul de obiceiuri.
Unele sunt inofensive, altele benefice, însă există și o serie de obiceiuri periculoase. Și nu doar pentru șofer, ci și pentru ceilalți participanți la trafic, pasageri și pietoni.
Cele mai periculoase obiceiuri ale șoferilor
Vorbitul la telefon în timp ce conducem mașina este unul dintre obiceiurile care pot produce adevărate nenorociri. Dacă folosim hands-free, autoritățile consideră că nu e periculos. Dar în lipsa căștilor, atenția se va concentra mult mai mult pe telefon și prea puțin la drum. Iar cu o singură mână va trebui ținut volanul, schimbată viteza, dat semnal stânga/dreapta, etc.
Navigația sau Radioul își pot răpi, de asemenea, atenția de la drum. Mai ales dacă ai obiceiul să cauți postul de radio folosind comanda din display, nu cea de pe volan. Sau vrei să introduci manual o adresă de destinație în sistemul de navigație și petreci câteva zeci de secunde cu ochii în ecran.
Fumatul e alt obicei periculos când te afli la volan, în mers. Pentru că acea țigară îți poate cădea pe scaun, pe tine sau pe covorașul de plastic. Iar primul instinct va fi să o iei cât mai repede, ca să nu te ardă sau să ardă mocheta. Ori, poți avea un gest reflex care să te facă să pierzi controlul mașinii.
Alte obiceiuri nepotrivite din timpul șofatului
Sticla cu apă și mâncarea nu par a fi obiceiuri periculoase, dar au fost accidente petrecute din cauza lor. De exemplu, sticla cu apă pusă incorect, poate cădea și ajunge sub pedala de frână, pe care nu o vei mai putea acționa. Iar mâncatul în timp ce conduci, a unui corn sau sandviș, de exemplu, îți va ocupa și atenția și cel puțin o mână. Ca să nu mai vorbim de ceea ce s-a putea întâmpla dacă te îneci cu mâncarea în timp ce conduci.
Frânarea bruscă poate fi încadrată tot la capitolul obiceiurilor proaste pe care le au unii șoferi. Fiindcă riscă nu doar să fie izbiți din spate de altă mașină, ci să piardă chiar ei controlul vehiculului. Dacă suprafața e alunecoasă sau mașina e într-un mic viraj, chiar și la o viteză medie aceasta va derapa. Indicat este să pui frână progresiv, pentru a nu bloca roțile și a permite și celor din spate să observe manevra și să oprească.