Cel mai futurist model din China, HiPhi Z, intră în producție și ar putea ajunge în Europa în 2024

Autor: Adrian Somai 26 dec. 2022 Știri auto

Chinezii de la Human Horizons anunță intrarea în producție a noului HiPhi Z, unul dintre cele mai excentrice modele de pe piața auto asiatică. Oficialii companiei au descris HiPhi Z ca fiind un model “care arată, se simte și se conduce ca o mașină de 20 de ani din viitor”.

HiPhi Z surprinde încă de la bun început prin înfățișarea sa, dând impresia la prima vedere că vine din viitor. Este avangardist, excentric și are o linie de design extrem de interesantă, care va reuși fără doar și poate să întoarcă toate privirile. Are panouri LED în barele de protecție, care pot afișa diverse imagini și chiar emoticoane. De asemenea, și pe uși se găsesc panouri luminoase. Nu are lunetă, aceasta fiind înlocuită parțial de acoperișul panoramic lăsat pe spate.

Din punct de vedere tehnic, HiPhi Z este echipat cu două motoare electrice, cu 336 de cai putere fiecare. Astfel, puterea maximă este de 672 de cai, iar cuplul maxim de 820 Nm. Potrivit oficialilor companiei, HiPhi Z este capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în numai 3.8 secunde. Noul HiPhi Z este echipat cu o baterie cu capacitate de 120 kWh, care îi asigură o autonomie de până la 705 kilometri, potrivit Carscoops.

Ar putea ajunge în Europa

Human Horizons s-a făcut cunoscută pe piața auto din China prin primul său model HiPhi X, care a devenit rapid unul dintre cele mai vândute modele electrice din gama de lux, depășind încă din primul an modele de renume precum Porsche Taycan sau Audi E-tron. Prin noul HiPhi Z, marca asiatică își dorește în primul și primul rând consolidarea poziției obținute pe piața auto din China.

Oficialii Human Horizons nu au ezitat însă să recunoască că se gândesc și la piața auto europeană, primele mașini HiPhiZ putând ajunge pe Bătrânul Continent încă din anul 2024. Livrările în China vor începe în prima luna a anului viitor, iar prețurile noilor modele pornesc de la 90.000 de euro.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Human Horizons


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide